Confidenţialitate


Clarificări din partea BEC: Vor putea vota în localitatea de reședință și cei care au luat viza de flotant după 4 septembrie


Clarificări din partea BEC: Vor putea vota în localitatea de reședință și cei care au luat viza de flotant după 4 septembrie

Biroul Electoral Central revine și clarifică definitiv problema vizelor de flotant pentru alegerile locale.

Astfel, vor putea vota în localitatea de reședință și cei care își iau viza de flotant după 4 septembrie.

”În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 18 ali. (5) din legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, alegătorul care și-a stabilit reședința, ulterior datei de 4 septembrie 2020, la o altă adresă arondată altei secții de votare decât cea de la domiciliu, și care se prezintă la vot la secția de votare la care este arondată strada unde își are reședința menționată pe actul de identitate, va fi înscris în lista electorală suplimentară.

Alegătorul care, până cel târziu în data de 4 septembrie 2020, și-a stabilit reședința la o altă adresă decât cea de domiciliu și a solicitat înscrierea în registrul electoral cu adresa de reședință, votează numai la secția de votare unde este arondată strada la care își are reședința menționată în actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorale permanente cu adresa de reședință și se prezintă la vot la secția de votare la care este arondată adresa de reședință”, transmite BEC.

A fost nevoie de această precizare după ce mai mulți alegători, reprezentanți ai mass-media și ONG-uri au reclamat lipsa de claritate a deciziei de luni și au interpretat-o ca o restricționare a dreptului la vot.

Pe 8 septembrie, opinia publică înțelegea că românii care nu și-au făcut viza de flotant până pe 4 septembrie nu vor putea vota decât în localitatea de domiciliu.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează