Confidenţialitate


Ciolacu: PSD va conduce România şi după 2024, cu PNL sau fără PNL


Ciolacu: PSD va conduce România şi după 2024, cu PNL sau fără PNL

Președintele Partidului Social Democrat se declară încrezător că formațiunea va rămâne la putere și după alegerile din 2024.

“Dacă vom avea maturitatea de a ne respecta ca parteneri, şi eu cred că nu există altă soluţie până în 2024 decât actuala coaliţie politică, vom avea o şansă şi după 2024. PSD va conduce România şi după 2024, indiferent dacă cu PNL sau fără PNL”, a spus Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, social-democrații obţine peste 40% la alegerile parlamentare, contrazicându-l astfel pe liderul PSD Bacău, Dragoş Benea, care spusese anterior că social-democraţii au ales intrarea la guvernare şi au pierdut şansa să mai obţină un astfel de scor.

“Eu sunt ferm convins că, împreună, în echipă, vom depăşi 40% în 2024 chiar dacă ne-am implicat la guvernare”, a adăugat fruntașul PSD.

“Vreau să spun foarte clar că, dacă nu era PSD la guvernare, nu se majora nicio pensie şi doamna [Alina] Gorghiu ştie acest lucru. A mai fost un moment în care era un prim-ministru liberal şi acelaşi preşedinte al României care au spus că întâi să fie sustenabil totul şi pe urmă, că nu este o prioritate mărirea pensiilor, când ne ţineau în casă şi alţii furau”, a adăugat Marcel Ciolacu, întrebat comentează poziția senatorului liberal.

Alina Gorghiu declarase, vineri că liderul PSD ar trebui să nu mai lanseze informaţii eronate în spaţiul public, subliniind că PNL a majorat punctul de pensie în 2020.


Ultimele stiri
Sorin Grindenau, după discuțiile social-democraților cu premierul desemnat: i-am spus din start ce ne dorim din perspectivă economică…

Încep negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu, după întâlnirea cu reprezentanții PSD: „Am găsit deschidere în încercarea de…

Grecia: Premierul vrea să intensifice demersurile pentru recuperarea sculpturilor Partenonului de la British Museum

Banca Angliei schimbă aspectul bancnotelor britanice. Ariciul și bufnița, printre animăluțele care vor apărea în locul unor figuri…

București: Se modernizează transportul public. Fonduri nerambursabile de peste 87 de milioane de euro pentru achiziția de tramvaie,…

25 de ani de la începutul războiului din Afganistan. Operațiunea SUA împotriva terorismului avea să dureze două decenii

Ce spune criminologul Vlad Zaha despre dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu: „Cei care consumă pot fi…

Pensionara din Madrid a cărei evacuare a declanșat proteste privind criza locuințelor a murit | AUDIO

Irlanda de Nord: Elevii, sfătuiți să se îmbrace mai gros la școală, în timp ce instituțiile de învățământ…

OMS solicită Rusiei să ofere informații despre cazurile de ciumă raportate în Siberia | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează