Sunt parlamentari din PSD care au semnat pentru suspendarea lui Nicușor Dan, spune purtătorul de cuvânt al AUR | AUDIO
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Parlamentarii AUR nu vor vota un guvern condus de Luca Niculescu și anunță că încep demersurile pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan. Deputatul Ștefăniță Avrămescu, purtător de cuvânt al AUR, susține că printre cei care au semnat deja pentru suspendarea președintelui României s-ar afla și parlamentari PSD.
Deputatul Ștefăniță Avrămescu, după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier: „ Am avut o marionetă din partea Germaniei, acum avem una din partea Franței”
„Pare că de la Cotroceni s-a schimbat doar marioneta. Am avut o marionetă din partea Germaniei, acum avem una din partea Franței. AUR, încă de acum câteva luni, a anunțat inițierea demersului de suspendare a președintelui. În momentul de față, având în vedere modul în care președintele înțelege să se comporte, modul în care face desemnări parcă scoase din joben, nu face altceva decât să întărească și mai mult demersul pe care AUR l-a inițiat. Vom transmite listele pentru semnături, pentru susținerea demersului de suspendare a președintelui, și celor de la PSD. Deja sunt o parte dintre parlamentarii social-democrați care au semnat. Așteptăm să vedem câți se vor alătura acestui demers”, a declarat deputatul Ștefăniță Avrămescu, purtător de cuvânt al AUR.
Pentru a iniția suspendarea președintelui României, AUR are nevoie de semnăturile a o treime dintre parlamentari.
Iar pentru ca Nicușor Dan să fie suspendat, trebuie să voteze jumătate plus 1 din numărul de senatori și deputați, apoi populația să decidă, în urma unui referendum, dacă este de acord cu înlăturarea din funcție a actualului președinte.
Social-democrații – de la care AUR așteaptă sprijin pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan – se întrunesc în ședință, la ora 14.00, pentru a decide cum vor proceda la votul din Parlament în cazul guvernului Luca Niculescu. Nu este exclus să fie analizată și propunerea celor de la AUR privind suspendarea lui Nicușor Dan.





