Radu Marinescu, înaintea ședinței BPN al PSD: „Opţiunea noastră este să existe cât mai repede un guvern, însă unul care să aibă în vedere programul şi ideile social-democrate”
Sursa foto: Inquam Photos / Codrin Unici
Fostul ministru al Justiției, Radu Marinescu, a declarat marți că PSD vrea un guvern cât mai repede, dar principala condiție pentru susținerea acestuia este ca acest guvern să țină cont de ideile social-democraților pentru programul de guvernare. De asemenea, PSD nu va vota un guvern din care nu face parte, a spus Marinescu.
Prezent la sediul PSD, unde social-democrații s-au reunit marți, de la ora 14:00, în ședința Biroului Permanent Național, pentru a decide cum se vor raporta la noua propunere de premier – Luca Niculescu -, Radu Marinescu a vorbit despre premierul desemnat și a spus că România are nevoie de un guvern care să stabilizeze socio-economic țara.
Radu Marinescu: „Nu vom susţine un guvern din care PSD să nu facă parte”
„Este atributul președintelui. Îl cunosc pe domnul Luca Niculescu, este un om de calitate profesională, morală, intelectuală. Vom discuta în partid. Opţiunea noastră este să existe cât mai repede un guvern, însă unul care să aibă în vedere şi programul şi ideile social-democrate şi, aşa cum am arătat, nu vom susţine un guvern din care PSD să nu facă parte”, a arătat fostul ministru al Justiţiei.
Parlamentul PSD a adăugat că este nevoie de un guvern responsabil, un guvern care să realizeze redresarea economică, care să stabilizeze socio-economic ţara şi care să ducă spre o perspectivă favorabilă.
Despre alegerile anticipate, Radu Marinescu a afirmat că acest scenariu ar prelungi durata în care România funcționează în mod limitat, cu un guvern interimar care nu poate lua măsuri concrete.
Radu Marinescu: Nu ştiu dacă este dezirabil pentru cetățeni ca țară să mai fuuncționeze cu un guvern interimar
„Alegerile anticipate sunt posibile, numai că, ştiţi cu toţii, asta înseamnă un interval în timp destul de prelungit, situaţia în care ţara va avea tot un guvern interimar, fără posibilitatea unor soluţii concrete, fără măsuri absolut necesare. Nu ştiu dacă este dezirabil, în primul rând, pentru cetăţeni, că noi politicienii, până la urmă, pentru cetăţeni suntem aici şi pentru ei ar trebui să căutăm soluţii”, a mai spus Radu Marinescu.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a transmis luni seară, că noua nominalizare a preşedintelui Nicuşor Dan continuă să sfideze matematica parlamentară şi să ignore partidul care a câştigat alegerile.
Preşedintele Dan a semnat marți decretul de desemnare a lui Luca Niculescu pentru postul de premier. Acesta are la dispoziţie zece zile pentru a prezenta în Parlament lista Cabinetului său şi programul de guvernare, dar şi pentru negocieri politice care să-i asigure cele 233 de voturi necesare învestirii Guvernului.





