Confidenţialitate

PSD: În lipsa unor garanții pentru economie, prelungirea stării de urgenţă “ar fi o inconştienţă totală”

Liderul interimar al PSD consideră că, în lipsa măsurilor corecte şi necesare pentru prevenirea unui dezastru economic, prelungirea stării de urgenţă “ar fi o inconştienţă totală”.

Marcel Ciolacu susține că cetățenii şi mediul de afaceri aşteaptă să afle de la șeful statului şi de la Guvern care este perspectiva.

“Dar ce a facut statul pentru ei în prima lună a stării de urgenţă?! Avem peste 1,2 milioane de români care şi-au pierdut locul de muncă sau sunt în şomaj tehnic, zeci de mii de firme închise şi miliarde de euro pierdute. În aceste condiţii, prelungirea stării de urgenţă #fără o minimă garanţie că vor fi luate măsurile corecte şi necesare pentru prevenirea unui dezastru economic ar fi o inconştienţă totală”, scrie social-democratul pe Facebook.

Marcel Ciolacu solicită “transparentizarea informării, deciziilor şi achiziţiilor efectuate de Guvern pe perioada stării de urgenţă; Plan de acţiune pe termen scurt şi mediu în domeniul sanitar pentru #testarea populaţiei, o condiţie obligatorie pentru reîntoarcerea rapidă la muncă şi reluarea activităţilor economice; Măsurile economice şi sociale, pentru cetăţeni şi mediul de afaceri, pentru protejarea #puterii de cumpărare a românilor, #păstrarea locurilor de muncă şi #limitarea efectelor crizei economice (cele luate până cum sunt inaplicabile şi insuficiente, după cum se poate observa!); Proiectele majore de #investiţii pe care Guvernul le va demara pe perioada stării de urgenţă pentru a reporni economia; Măsurile care vor fi luate pe perioada stării de urgenţă în #agricultură pentru limitarea efectelor secetei şi asigurarea necesarului de hrană pentru populaţie”.

“PSD înţelege pe deplin nevoia de a nu pune sub nicio formă în pericol sănătatea oamenilor! În acelaşi timp însă, cred că toţi românii aşteaptă o perspectivă clară de la preşedintele Iohannis şi de la Guvern. Nu vom fi de acord să avem încă o lună #pierdută pentru cetăţeni şi pentru economie!”, mai notează Marcel Ciolacu.

Preşedintele Klaus Iohannis ar urma să prelungească, marți, starea de urgenţă pentru încă 30 de zile, au declarat – pentru Europa FM – surse din Administrația Prezidențială.

Liderul ALDE a anunțat, duminică, pe Facebook, că nu va vota prelungirea stării de urgenţă. Potrivit lui Călin Popescu Tăriceanu, la adăpostul acestei măsuri, „creşte lipsa de transparenţă” şi este deschis „drum liber abuzurilor”. Fostul premier acuză că decretele şi ordonanţele emise de către autorităţi nu fac decât să impună obligaţii cetăţenilor, dar nu şi autorităţilor. Parlamentarul consideră ar trebui repornită activitatea normală în România, atât în întreprinderi, cât şi în instituţii.