Ciolacu, noul lider interimar al PSD: Nu am preluat partidul prin forţă | AUDIO

Devenit lider interimar al PSD, după demisia Vioricăi Dăncilă, Marcel Ciolacu a respins ideea că ar fi preluat partidul prin forță.

„Înainte de toate vreau să vă spun că e pentru prima oară când eu am participat la un CEx în care toţi liderii şi-au spus opinia. Aşa a fost condusă şedinţa de Viorica Dăncilă, să audă părerea la toată lumea. Un CEx matur. Cu toţi ne-am asumat greşelile pe care le-am făcut şi am ajuns la concluzia că avem nevoie de o resetare a partidului. De fapt şi de drept nu a picat niciun cap astăzi. Încă o premieră, fostul premier se găseşte în echipa partidului ca preşedinte al doamnelor. După ce am fost propus ca preşedinte interimar, conform cutumei şi a statutului, mi-am ales secretar general (Paul Stănescu – n.r). Primul obiectiv care mi-au mandatat colegii este acela de a organiza Congresul, unde vor fi alegeri normale. Alături de Paul Stănescu, au intrat automat toate cele cinci judeţe care au câştigat şi turul II. Au fost desemnaţi şi propuneri de vicepreşedinţi regionali: Gabriel Zetea, Radu Moldovan, Vasile Gliga, Laurenţiu Nistor, Doina Fedorovici, Dragoş Benea, Dan Nica, Gabriela Firea şi Gabriel Mutu. În luna februarie, va fi Congres. Este o resetare totală. Partidul nu va mai fi condus de un tătuc. Va fi condus de o echipă. Domnul Gabriel Oprea nu e membru PSD şi nu va fi cât voi fi eu preşedinte interimar al PSD”, a declarat Marcel Ciolacu, marți seară târziu, la finalul şedinţei CEx.

La două zile după înfrângerea suferită în alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă a demisionat de la conducerea PSD. Ședința, pe alocuri extrem de tensionată, a durat în jur de 6 ore.

În cadrul CEx, s-a decis dizolvarea întregului Birou Permanent Național al formațiunii.

„A fost Comitetul Executiv Național destul de îndelungat, în care fiecare coleg și-a spus opinia referitor la alegerile prezidențiale și proiecția pe care o avem în perioadă următoare. Am înțeles opinia colegilor mei, faptul că se dorește o resetare a partidului și că trebuie cineva să își asume rezultatul alegerilor. Nu este un moment de slăbiciune, este un moment de demnitate și eu consider că a trebuit să îmi dau demisia din funcția de președinte PSD. E un gest făcut pentru partid”, a declarat Viorica Dăncilă.
”În urma discuţiilor, am înţeles că se doreşte o resetare a partidului, presupune o altă viziune, un alt program şi vreau să le garantez colegilor mei că din această echipă va face parte si Viorica Dăncilă”, a adăugat ea.
„Eu mi-am depus demisia. A fost un act unilateral. Au vorbit fiecare dintre colegi. Unii au considerat că e necesar schimbarea conducerii partidului. Am considerat că sunt un președinte responsabil care vrea să iasă pe ușa din față și acest lucru trebuia realizat”, le-a răspuns Viorica Dăncilă jurnaliștilor.

Întrebată dacă îi pare rău că a candidat la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă a răspuns: „Am făcut tot ceea ce am putut. Nu nu îmi pare rău de acest lucru. Eu cred că trebuie să luăm în calcul și condițiile în care am candidat. Să luăm în considerare că în 2014 niciunul nu era în funcție. Mă bucur că PSD a obținut totuși voturile pe care le-a obținut în 2016”.

„Aş vrea, înainte de toate, să vă spun că este pentru prima oară când eu am participat la un CEX în care toţi liderii şi-au spus opinia şi aşa a fost condusă şedinţa de doamna Dăncilă. (…) Cu toţii ne-am asumat multiplele greşeli făcute şi am ajuns la concluzia că este momentul unei resetări a partidului şi nu au căzut capete, aşa cum se aşteptau unii, drept urmare fostul preşedinte se regăseşte în echipă, la conducerea doamnelor”, a declarat Marcel Ciolacu, noul lider interimar al PSD.

„Cu toţii ne-am asumat multiplele greşeli făcute”, spune el. Totodată, el a spus că nu a preluat conducerea partidului prin forţă. „Nu a fost preluată această conducere prin forţă. A fost un gest de normalitate al doamnei preşedinte dupa ce ne-a ascultat. Nimeni nu i-a cerut demisia”, mai completat el.

„Alături de Paul Stănescu au intrat toate judeţele care au câştigat alegerile: preşedintele de la Teleorman, de la Mehedinţi, Gorj şi Giurgiu [plus Olt – n.r.]. Trebuie să fie şi o reprezentare regională şi pe fiecare regiune s-au făcut propuneri pe care le-am supus la vot: Gabriel Zetea, Radu Moldovan, Vasile Gliga, Laurenţiu Nistor, Dan Nica, Pavel Marian, Gabriela Firea şi Mutu Gabriel”, a mai spus Marcel Ciolacu.

”Gabriel Oprea nu este membru PSD şi nu va fi cât sunt eu interimar”, a precizat noul președinte interimar, chestionat de jurnaliști. Liderul UNPR a fost văzut, în seara alegerilor prezidențiale, la sediul PSD, stârnind reacții critice în interiorul partidului. Viorica Dăncilă a explicat, duminică seara, că Gabriel Oprea a devenit vicepreședinte PSD în urma unui protocol.

„Tot ce a fost semnat de mine nu mai are valabilitate. Tot ce a fost semnat a fost până în turul doi. Am avut mai multe protocoale de colaborare cu sindicatele. În aceste protocoale liderul sindicatului devenea vicepreședinte PSD, dar fără drept de vot. Acum încetează totul și sindicatele vor coopera, bineînțeles cu noul președinte”, a explicat, aseară, aceeași Viorica Dăncilă.

Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat s-a reunit marţi pentru o analiză a rezultatelor înregistrate la prezidenţiale, după ce candidatul PSD, Viorica Dăncilă, a pierdut alegerile în faţa candidatului PNL, actualul preşedinte, Klaus Iohannis.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Gabriela Firea a declarat, marți noapte, că social-democrații au votat în unanimitate pentru numirea lui Marcel Ciolacu în funcția de președinte interimar al PSD, fiind o singură abținere, cea a liderului filialei din Vaslui, Dumitru Buzatu.

„Având în vedere că a fost un vot în unanimitate nu poate fi comentată. O singură abținere a fost. Cum să fie lovitură de partid, cu vot în unanimitate, o singură excepție, abținerea domnului Buzatu. Dacă era un scor strâns, da probabil că se putea considera”, a răspuns social-democrata, întrebată dacă a fost o lovitură de partid preluarea interimatului de către Marcel Ciolacu.

Cât despre discuțiile aprinse din CEx dintre ea și Marian Oprișan, liderul de la Vrancea, Gabriela Firea a admis că a plâns: „A fost o discuție… nu are rost să mai intrăm în detalii. A fost o discuție legată de faptul că eu am reiterat și am adus aminte colegilor mei că am stabilim niște principii, că nu ne mai vedem în afara CEx-ului și am explicat că de aceea eu nu am fost ieri la acea întâlnire, la CEX-ul paralel, iar dumnealui a spus că se simte jignit”, a explicat edilul Capitalei.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.




Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS