Confidenţialitate



Cine este Sia


Cine este Sia

Artista care apare adesea cu chipul acoperit, al cărei nume complet este Sia Kate Isobelle Furler, s-a născut pe 18 decembrie 1975, în Adelaide, Australia.

Crescută în mijlocul unei familii de muzicieni – cu tatăl Phil Colson,  fost membru al mai multor formaţii, printre care Foreday Riders, Rum Jungle, Fat Time, Jump Back Jack şi Mount Lofty Rangers, iar mama Loene Furler, de asemenea,  cântăreaţă, compozitoare -la mijlocul anilor 1990, Sia a început să cânte într-o trupa de jazz-acid, Crisp. Viaţa trupei Crisp nu a fost însă una prea lungă.

După destrămarea ei în 1997, Sia a compus o serie de piese şi a scos primul album “OnlySee”, la casa de discuri Flavoured Records din Australia.

Au urmat trei ani fără prea multe succese, dar în care a reuşit să-şi îmbunătăţească apariţiile şi tehnica vocală. Aşa se face că în anul 2000, Sia a semnat un contract de înregistrare cu Sony Music a sub-label Dance Pool şi a lansat primul ei single aici, „Taken for Granted”.

Sia  a ajuns cu „Taken for Granted” pe locul 10 în topul pieselor din Marea Britanie. Un an mai târziu,în 2001, Sia Kate Isobelle Furler  a lansat al doilea album  solo – “Healing Is Difficult”, în  care îmbina jazz retro şi muzică soul.

Succesul pe care Sia a început să îl aibă în plan internaţional a adus şi primele tensiuni vizibile în echipa artistei. Sia şi-a concediat atunci managerul, iar apoi a semnat un nou contract cu Go! Beat Records. În 2002, Sia a câştigat un premiu APRA (Australian Performing Right Association)  alături de duoul pop din Brisbane, Aneiki, format din Jennifer Waite şi Grant Wallis.

La doi ani distanţă, artista din Autralia face următorul mare pas în carieră. În 2004 Sia şi-a lansat al treilea album de studio – “Colour the Small One”.

Albumul “Colour the Small One”  a adus cinci piese care  au urcat în top 20 în Statele Unite ale Americii: „Breathe Me”, „Don’t Bring Me Down”, „Where I Belong” şi „Numb”. Gata să cucerească noul teritoriu şi imensa piaţă muzicală americană, Sia decide să se mute în New York în 2005.

Au urmat trei ani fără a mai lansa vreun alt material discografic până în anul 2008, când  apare albumul „Some People Have Real Problems”. Nu a stat însă degeaba, a compus în acest timp pentru mai mulţi artişti celebri, printre care Katy Perry, Rihanna, David Guetta, Eminem şi Christina Aguilera.

După ce s-a stins din viaţă tatăl ei, Phil Collson, Sia a început să-şi ascundă faţa.

Talentul ei muzical a ajuns să fie alimentat de depresie iar apariţiile misterioase au în realitate în spate drama trăită de artistă după pierderea tatălui. Piesele emoţionale, cu versuri ce descriu senzaţii şi sentimente fluctuante de extaz şi melancolie sumbră, transpun şi conţin experienţe personale.

A cântat în concerte cu spatele la public. Şi-a ascuns chipul sub o fâşie de dantelă neagră sau a rugat alţi artişti s-o înlocuiască. De pildă, în timpul unei apariţii televizate în care a cântat live piesa „Chandelier”, actriţa Lena Dunham („Girls”) a ţinut locul Siei în faţa publicului: a fost un alter-ego cu perucă blondă.

Sia a mărturisit  într-un interviu, oferit  cu spatele la cameră, că a ales peruca blond platinat, cu tunsoare bob să o reprezinte, pentru că poate fi pusă pe capul oricui. Conform propriilor dec laraţii, alegerea  de a nu se arăta în public îi permite Siei să-şi continue cariera fără a-şi stârni iar angoasele. Ea a explicat că se simte protejată dacă nu e recunoscută pe stradă şi în locuri publice nici măcar atunci când la radio se aud piesele ei. Sia a destăinuit că suferă de o timiditate exagerată.

În anul 2010 Sia lansează cel de-al cincilea album de studio al său “We Are Born”. În 2013, Sia primeşte provocarea de a scrie o piesă pe moment de la o televiziune americană. În doar 18 minute Sia a compus muzica şi versurile hit-ului anului 2014 „Chandelier”. În 2 săptămâni melodia ajunge pe radio, şi pe locul 3 în topul internaţional al revistei Billboard.

Tot în anul 2014 Sia lansează cel de-al şaselea album al său “1000 Forms Of Fear” şi devine cea mai apreciată cântăreaţă a anului cu hitul „Chandelier”.

În 2015 Sia lansează „Elastic Heart” care ilustrează povestea ei şi a tatălui său pe care nu l-a putut salva de dependenţa de alcool.

Anul acesta, pe 29 ianuarie 2016, Sia a lansat “This Is Acting”, cel de-al șaptelea material discografic de studio. Albumul Sia – “This Is Acting” a fost precedat de lansarea single-ului „Alive”, pe 24 septembrie 2015.

Sia concertează astăzi la Bucureşti


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează