Confidenţialitate


Cine este Mans Zelmerlow, câştigătorul Eurovision 2015 – VIDEO


Cine este Mans Zelmerlow, câştigătorul Eurovision 2015 – VIDEO

Suedia şi-a adjudecat detaşat trofeul ultimei ediţii a Eurovision, devansând Rusia.

Până la un punct, cursa între cele două ţări a fost strânsă. Podiumul a fost completat de Italia.

Născut la Lund, pe 13 iunie 1986, suedezul Mans Zelmerlow – al cărui nume complet este Mans Petter Albert Sahlen Zelmerlow –  este fiul unei profesoare şi al unui chirurg. Tânărul a studiat muzica în liceu.

Talentatul artist a intrat în atenţia publică în 2005, când – la 18 ani – a luat parte la ediţia suedeză a concursului de talente Idol, la care s-a clasat al 5-lea.

În 2006, Mans Zelmerlow a participat la primul sezon al concursului Let’s Dance, pe care l-a câştigat. Graţie acestui succes, a semnat un contract cu Warner Music Sweden, care i-a scos cel dintâi album. Bine primit de public, materialul discografic cucerit clasamentul vânzărilor din statul nordic.

La selecţia naţională Eurovision, intitulată Melodiefestivalen, Mans Zelmerlow şi-a mai încercat norocul în 2006 şi 2008. Abia anul acesta a ieşit învingător cu melodia Heroes.

În primăvara anului 2009, suedezul a lansat cel de-al doilea album, MZW.

Pe al 3-lea material discografic, Barcelona Sessions, s-au regăsit mai multe hit-uri care i-au asigurat notorietatea în Europa de nord.

În 2014, Mans Zelmerlow a stârnit polemici când a spus că, în opinia sa, homosexualitatea este o “deviaţie”. Ulterior, şi-a cerut scuze, adăugând că s-a exprimat greşit. Declaraţia sa a fost reamintită în perioada actualei ediţii Eurovision, determinând cominutatea gay din Suedia să îi sară în apărare. Tânărul nu exclude ca, în viitor, să meargă la o întâlnire cu un alt bărbat.

Lansarea celui de-al 4-lea său album, Perfectly Damaged, este programată pentru data de 5 iunie. Cel mai probabil, după triumful de la Eurovision 2015, vânzările vor fi foarte bune.

Când nu este pe scenă, Mans Zelmerlow se implică în acţiuni cartiabile, având o fundaţie care sprijină copii din Africa, adoră să facă sport şi este proprietarul unui câine labrador, de care nu se poate despărţi.

 


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează