Cine este Hamid Nicola Katrib, arhitectul care-și distruge propria operă de artă imediat după vernisarea expoziției

”Hamid este omul multitalentat, care surprinde oamenii mereu prin faptul că face multe lucruri într-un timp limitat. Sunt personajul pe care lumea îl percepe ca fiind exotic, dar eu unul nu înțeleg de ce, însă după 10 ani de când tot aud asta, am început să cred și eu.

Sunt un om foarte ambițios, care știe ce vrea și mereu a mers înspre ținta lui, indiferent de condiții, și care acum simte că trebuie să deschidă un nou capitol de viață, să se îndrepte către ceva nou, să evolueze mai mult”. Astfel se definește Hamid Nicola Katrib, arhitectul și designerul care se pregătește să-și verniseze prima expoziție de pictură în București.

Hamid Nicola Katrib s-a născut în 1982 la Bacău dar s-a format în Liban, unde a studiat la Collège Notre-Dame du Balamand, absolvind apoi Facultatea de Arhitectură de interior din cadrul Académie Libanaise des Beaux-Arts din Beirut.

Peste fix o săptămână, pe 7 iunie, de la ora 19.30, într-o fostă fabrică de încălțăminte de pe Splaiul Unirii 96, din București, Hamid Nicola Katrib va expune 11 tablouri suprarealiste pictate de acesta în ulei și o instalație denumită „The End”, care chir își va găsi sfârșitul la finalul evenimentului.

„The End” este o instalație fragilă, compusă din sute de pahare din sticlă, realizate după imaginația artistului, cu o înălțime de 3,5 metri, montate și construite într-un echilibru fragil, dar spectaculos.

Momentul dezvăluirii instalației va fi un moment unic, în care jocurile de lumini vor completa armonios elementele de dans contemporan și acrobație, iar punctul culminant al serii va fi momentul „BIG BANG”, moment în care invitații alarmați de gongul orologiul timpului efemer vor asista la momentul distrugerii acestei instalații fragile în mii de fărâmituri.

”E o poveste foarte lungă, dar ca un rezumat, este momentul culminant, este momentul în care tot ce ai făcut și ai construit, se dărâmă. E ca viața: construim straturi, straturi și la un moment dat (nu știm când), dispărem și rămâne doar ce am lăsat noi în urmă. Am și un tablou care descrie asta: o înșiruire de pahare de sticlă, în care se regăsesc simboluri ale vieții, de la plăcerile materiale, fizice până la cireașa din vârf. Ca să îți dau câteva exemple: o carte de joc, care reprezintă norocul pe care îl ai în viată, o floare, ce semnifică frumusețea și vanitatea oamenilor. Iar sticla este ca noi; noi suntem ca un vas pe care îl umplem pe parcurs cu informații, cu experiențe, cu trăiri, cu sentimente. Din acest motiv am ales sticla, care este oarecum și materialul meu de fetiș, pe care îl folosesc în tablourile mele, de natură statică. Îmi place reflexia, culoarea, iluzia pe care ți-o dă; mereu vezi obiectele altfel prin sticlă în funcție de culoarea ei. Eu sunt un om care se plictisește foarte ușor și îmi place mereu să văd lucruri noi, iar sticla mă ajută în acest sens.

Deasupra instalației va culmina un ceas metalic, auriu, în stil baroc, pentru a sublinia faptul că noi nu știm niciodată când ne va „suna ceasul”, care va fi acel moment al Big Bang-ului. Iar eu, prin această instalație am vrut să fiu cel care decide când e momentul sfârșitului, să pot prezenta povestea de la început până la capăt. În final, va rămâne doar o pasăre, din tabloul menționat anterior, care este martorul și povestitorul vieții noastre, care va duce mai departe povestea noastră. La vernisaj, publicul va fi această pasăre, care va duce mesajul meu mai departe, care va povesti această experiență a Big Bang-ului.

Practic, tabloul m-a inspirat să fac această instalație. Instalația va fi susținută de un soclu de marmură, omiprezentă în tablourile mele, este elementul comun în toate tablourile și care reprezintă pământul, baza. De fapt asta și urmăresc cu acest vernisaj, să existe elemente comune între tablourile mele și instalația The End.

O distrug pentru că vreau să controlez momentul Big Bang-ului, momentul sfârșitului, pentru a asista împreună la dizolvarea unui lucru frumos. Noi ne gândim prea puțin la momentul asta deși niciodată nu știm când vine. Acum o să fim martorii sfârșitului, fără să fie o experiență tragică, ci din contră, o chestiune interesant de urmărit”, explică Hamid Nicola Katrib într-un interviu în exclusivitate pentru Europa FM.

Ca arhitect în Liban, Hamid Nicola Katrib s-a ocupat de mai multe proiecte de amenajare, inclusiv palate sau case de vacanţă din Arabia Saudită, Iordania şi Qatar. Revenit în 2007 în România, Hamid Nicola Katrib şi-a deschis propriul birou de arhitectură şi design interior care l-a ajutat să-și facă numele cunoscut pe piața locală.

Spațiile în care-și pune amprenta prind viață într-un mod aparte. ”Inspirația o găsesc în spațiul în sine, în energia lui, în lumina momentului când merg și îl vizitez pentru prima dată. Sunt atent la ce îmi inspiră atunci, primele idei, primele sentimente care mă încearcă atunci când intru într-un spațiu. Chiar mizez pe momentul acela, când intru acolo și închid ochii pentru câteva secunde. Apoi, inspirația vine și de la beneficiar, oamenii care stau acolo. Pentru că fiecare om are povestea lui, are cerințele lui, are felul lui de a fi, care este, pentru mine, subiectul de studiu și care mă inspiră pentru ce o să fac mai departe. Pentru că, la final, trebuie să aibă și amprenta mea, dar trebuie să se muleze și pe beneficiar”, explică Hamid.

Pe lângă amenajarea spațiilor interioare și arhitectură, expoziția din 7 iunie prezintă o altă latură artistică a lui Hamid Nicola Katrib.

”Inspirația îmi vine înainte de momentul picturii. Pe pânză doar le transpun. Nu e o artă în care i-au pensula și dau cu ea pe pânza, până o umplu. Cel mai mult mă inspiră călătoriile, muzeele; îmi vin idei în avion, în tren pe care mi le notez și le schițez într-un caiet, pe care îl am cu mine, iar apoi fac desene pregătitoare după notițele luate. De multe ori, îmi vin idei și când mă uit la filme, în cinematograf.

Am multe tablouri care au fost realizate cu idei din timpul filmului și care nu au nicio legătură cu acțiunea filmului. Însă a urmări un film te relaxează, îți triază din gânduri, iar creierul fiind mai relaxat stimulează creativitatea.

Când pictez efectiv, în funcție de starea de spirit de moment, schimb culorile deși le gândisem altfel, inițial. De multe ori, după ce consider că am terminat un tablou, dacă revin asupra lui, după un timp, realizez că lipsește fix elementul care îl întregește, care „îl închide” și atunci adaug acel ceva. Alteori mă las inspirat de trăirile mele interioare pe care le expun în tablouri”.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS