Confidenţialitate


Cine a fost Sfântul Valentin, preotul care căsătorea îndrăgostiţii în secret


Cine a fost Sfântul Valentin, preotul care căsătorea îndrăgostiţii în secret

Ziua Îndrăgostiţilor, sărbătorită în fiecare an pe 14 februarie, reprezintă un omagiu adus Sfântului Valentin, preotul care ceremonia în secret nunţi, împotriva legii dată de împăratul Claudius II (268-270 d.Hr.).

Preotul creștin Valentin credea că dreptul oamenilor de a-și uni destinele era dat de Dumnezeu, așa că îi căsătorea pe ascuns.

Din această cauză, împăratul Claudius II l-a arestat și l-a executat în data de 14 februarie în anul 269.

Odată cu trecerea anilor, sărbătoarea a căpătat o tot mai mare amploare în întreaga lume, aproape fiecare popor preluând şi adaptând o serie de obiceiuri şi tradiţii pentru a se bucura şi a celebra iubirea.


Ultimele stiri
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber. A avut cel mai bun timp…

Analistul economic Adrian Negrescu, despre reducerea accizei la motorină: „o reducere între 20 și 80 de bani. Pentru…

Prima Clinică Universitară Integrată pentru copiii cu diabet se amenajează la Spitalul CF 2 din București | AUDIO

Arheologul care a elaborat studiile pentru restaurarea castrului roman din Vâlcea, explicații despre proiect după ironiile de pe…

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorină în perioada 16-31 august

Filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu, printre favoriții pentru premiile Oscar. Variety anticipează cinci nominalizări | AUDIO

Sorin Grindeanu: PSD este aproape de o majoritate pentru un Guvern minoritar | AUDIO

O nouă dronă a pătruns joi după-amiază în spațiul aerian al României

Japonia condamnă vizita lui Vladimir Putin în Insulele Kurile, un teritoriu revendicat atât de Moscova, cât și de…

Guvernatorul BNR: Cursul leu-euro este în echilibru. Am intervenit mai puțin în acest an și am lăsat moneda…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează