Confidenţialitate


CFR Marfa a solicitat anularea licitatiei organizate de Complexul Energetic Oltenia pentru transportul carbunelui


La licitaţia organizată de Complexul Energetic Oltenia, pentru transportul cărbunelui, au fost acceptate ofertele de la CFR Marfă şi de asocierea din care face parte şi Grup Feroviar Român.

Prin contestaţia depusă de CFR Marfă, compania de stat a solicitat obligarea Complexului Energetic Oltenia să suspende proceduria de atribuire până la soluţionarea fondului cauzei.

Ofertele au fost depuse joia trecută.

Licitaţia a fost programată iniţial pentru luna ianuarie. A fost amânată, dupa ce, cu puţin timp înainte de primul termen, preşedintele GFR, Gruia Stoica, a încercat să-l mituiască pe avocatul Doru Boştină pentru a afla suma pe care urma să o ofere CFR, Complexului Energetic Oltenia pentru transportul cărbunelui.


Ultimele stiri
Mulțumim Mugurel Vrabete, linia de bas care a definit Holograf | VIDEO

Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Producția de drone în România cu expertiză ucraineană,…

Președintele Nicușor Dan: „O prezență suplimentară americană în România este un plus de securitate, nu un minus” |…

Blocul Național Sindical va contesta la CCR ordonanța care permite funcționarilor publici din administrația locală să lucreze part-time,…

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu: Un singur om reprezintă o problemă astăzi – Ilie Bolojan. Modul în care…

Iran: Primul mesaj oficial al liderului suprem Mojtaba Khamenei: Țările vecine trebuie să-și închidă bazele americane de pe…

Constanța: Fose septice descoperite pe plajă, la Năvodari, în urma extinderii controalelor după găsirea unui rezervor de gaz…

Curtea de Justiție a UE: Blocarea schimbării sexului pe actele de identitate încalcă dreptul european | AUDIO

Cristina Chiriac, propunerea pentru funcția de procuror general, a primit aviz negativ de la CSM. În cazul lui…

Ce părere au tinerii despre ideea de schimbare: „Să rămâi tradiționalist e boring”/ „Îmi place să încerc ceva…