Confidenţialitate


Ceremonii aparte de absolvire de a școlii, în vremuri de pandemie | AUDIO


Ceremonii aparte de absolvire de a școlii, în vremuri de pandemie | AUDIO

Forțați de epidemia de nou coronavirus, elevii și studenții sărbătoresc zilele acestea de la distanță încheierea anului școlar.

La Alba Iulia, absolvenții Universității „1 Decembrie 1918” făceau, în mod tradițional, o paradă prin Porțile Cetății pentru a marca acest moment. Acum, absolvirea constă într-o e-festivitate, transmisă pe pagina de Facebook a unității de învățământ superior.

La Târgu Jiu, absolvenții de clasa a opta au fost invitați, joi, la o ceremonie pe stadion, cu respectarea distanțării sociale.

Elevilor și profesorilor i s-a luat temperatura, au stat pe scaune la distanță de doi metri, iar fiecare clasă a fost programată la o anumită oră. O ceremonie similară va fi organizată și pentru liceeni duminică.

În Olt, la Liceul Petre Pandrea din Balș, absolvenții au fost așezați, joi, la doi metri distanță pe terenul de sport și au purtat măști. Au fost aplaudați când diriginții le-au strigat numele.

La colegiile militare, ceremoniile au avut loc tot joi, în format restrâns, în aer liber, și au fost transmise pe Facebook.

A lispit ceremonialul militar, iar părinții sau invitații nu au putut participa la eveniment.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ani Sandu

Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează