Confidenţialitate


Cerbul de Aur, realizat și anul acesta cu sprijinul autorităților locale din Brașov


Cerbul de Aur, realizat și anul acesta cu sprijinul autorităților locale din Brașov

În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Televiziunii Române și ai autorităților locale – Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Județean Brașov – au anunțat semnarea unui acord de parteneriat pentru organizarea ediției din acest an a Festivalului Internațional Cerbul de Aur.

La evenimentul organizat la sediul Primăriei Brașov au participat Doina Gradea, Președinte-Director General TVR, George Scripcaru, Primar al Municipiului Brașov, Adrian-Ioan Veștea, Președinte al Consiliului Județean Brașov și Smaranda Vornicu-Shalit, Directorul Festivalului.

„Odată cu ediția aniversară din 2018, ne-am propus să readucem continuitate în organizarea Festivalului Cerbul de Aur și să îi păstrăm strălucirea. Iată că ne ținem de cuvânt, iar acest lucru nu ar fi posibil fără sprijinul Primăriei și al Consiliului Județean.

Doresc să le mulțumesc domnului Scripcaru și domnului Veștea pentru deschiderea și sprijinul reînnoit al autorităților locale în organizarea acestui eveniment”, a declarat Doina Gradea, Președinte-Director General TVR.

În cadrul conferinţei, au fost subliniate o serie de măsuri pe care organizatorii le vor lua pentru confortul rezidenţilor şi al turiştilor.

„Vom face tot posibilul pentru ca festivalul să aducă bucurie în inimile brașovenilor și să nu afecteze activitatea antreprenorilor din Piața Sfatului. În acest sens, am stabilit primele măsuri – vom reduce, în măsura posibilului, perimetrul de desfășurare a evenimentului față de cel ocupat la ediția precedentă, iar spectacolele se vor încheia mai devreme”, a declarat Doina Gradea.

“Mă bucur că reușim să organizăm și în acest an Festivalul Cerbul de Aur, pentru că este unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale Braşovului, care are acoperire televizată națională și internațională și este, cu siguranță, unul dintre evenimentele care promovează cel mai mult orașul nostru în străinătate, în foarte multe țări.

Este un eveniment cu o tradiție de peste 50 de ani, un eveniment așteptat de brașoveni, dar și de turiști. Sunt convins că, dacă vom reuși să permanentizăm acest festival cu ajutorul partenerilor noștri de la TVR, în câțiva ani, el poate ajunge la nivelul oricărui festival internațional de muzică din Europa”, a declarat George Scripcaru, primarul municipiului Brașov.

“Vreau să felicit TVR pentru că organizează Festivalul Cerbul de Aur pentru al doilea an consecutiv. Este un eveniment care ține de identitatea noastră, a brașovenilor, și vă asigurăm de tot sprijinul nostru. Practic, festivalul conturează cea mai amplă campanie de promovare pentru județul Brașov, cea mai importantă destinație turistică din România, punând în valoare toate atracțiile din zonă”, a declarat Adrian-Ioan Veștea, Președintele Consiliului Județean Brașov.

,,Vă mulțumim pentru găzduire, trebuie să mărturisesc că ne bucurăm să aducem din nou Cebul de Aur în inima României, la Brașov. Vom profita de acest moment pentru a promova Brașovul și întreaga zonă din centrul țării în producțiile editoriale – ediții speciale, reportaje, postcard-uri și alte proiecte adiacente – pe care TVR le va realiza pe parcursul festivalului”, a declarat Smaranda Vornicu-Shalit, Directorul Festivalului.

Prin acest acord, cele trei instituții continuă parteneriatul tradițional care asigură organizarea festivalului în orașul de la poalele Tâmpei.

Ediţia 2019 a Festivalului Cerbul de Aur va avea loc în perioada 22 – 25 august, în Braşov, și va aduce numeroși artiști pe scena din Piața Sfatului. Pe lângă recitalurile vedetelor invitate, 12 finaliști ai concursului internațional de interpretare vor cânta pentru premii de peste 55.000 de euro.


Ultimele stiri
România, învinsă de Bosnia cu 4-2 în Liga Națiunilor. Hagi: „Eu sunt principalul vinovat” | AUDIO

Bărbatul suspectat că și-a ucis iubita în Vâlcea și i-a aruncat cadavrul în râul Olt, prins în Elveția

Decizie pentru Călin Georgescu, așteptată la Curtea de Apel București, după ce a fost lăsat sub control judiciar…

Tulcea: Dronă detectată, azi-noapte, lângă Isaccea. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate pentru monitorizare

Deputatul Daniel Zamfir, după protestul elevilor împotriva proiectului privind uniformele: „Prin faptul că au ales să poarte negru…

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani

Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare și Tánczos Barna au primit aviz…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează