Confidenţialitate


Cel puțin15 teze de doctorat realizate la Universitatea Ovidius, respinse de Comisia de Teologie a CNATDCU, spune Emilia Șercan


Cel puțin15 teze de doctorat realizate la Universitatea Ovidius, respinse de Comisia de Teologie a CNATDCU, spune Emilia Șercan

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare a respins, în ultimii 4 ani, cel puțin 15 teze de doctorat realizate la Universitatea Ovidius din Constanța, susține jurnalista Emilia Șercan, autoarea a nenumărate anchete privind plagiatele din universități.

Vă reamintim, Patriarhia Română a decis recent să refuze cererea Înaltpreasfințitului Teodosie de ridicare a Arhiepiscopiei Tomisului la rangul de mitropolie, motivând inclusiv probleme de etică la facultatea unde Teodosie este conducător de doctorat.

„La școala doctorală în Teologie Ortodoxă de la Universitatea Ovidius, cel puțin în ultimii 4 ani, au fost destul de multe teze de doctorat respinse, la o primă verificare a Comisiei CNATDCU, Comisia de Teologie. Mă refer la 15 teze de doctorat care au fost respinse, deci pentru care fie nu s-au acordat deloc titlul de doctor, fie s-a decis refacere respectivelor teze, iar 9 dintre aceste lucrări științifice au fost coordonate de către Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul teodosie.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În luna februarie, arhiepiscopul Tomisului a cerut să fie ridicat în gradul de mitropolit. O cerere respinsă de Patriarhia Română, care a catalogat demersul drept o ambiție personală.

Arhiepiscopul Teodosie a reacționat și a spus: „Eu nu mă dezic de ce am făcut, am vrut să fiu în rugăciune cu toți credincioșii și de fapt am făcut la cererea lor, nu pentru mine sau pentru a deveni vedetă, cum a spus cineva. Vedetele ies din când în când, nu stau tot timpul. (…) Dumnezeu poate să-mi dea sancțiuni, numai de sancțiunea lui Dumnezeu mă tem.”

După ce Patriarhia a evidențiat și probleme la școala doctorală păstorită de Arhiepiscopia Tomisului – teze plagiate, profesori care nu au legătură cu disciplina, deficiențe de redactare a textului- Înaltpreasfințitul Teodosie a declarat că a trimis înaților prelați o sinteză, care nu a fost însă citită:

„Ei încă nu cunosc, eu nu le dau vină, când o să cunoască n-au cum să spună că albul e negru și negrul e alb. N-au studiat, noi am trimis o sinteză.”
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează