Confidenţialitate


Cei care cântă la un instrument în mod constant vor auzi mai bine la bătrâneţe


Aşa s-a descoperit că auzul a unui muzician de 70 de ani este la fel de bun ca al unuia în vârstă de 50 de ani care nu a cântat la vreun instrument.

În primul rând, recomandă experţii care au făcut studiul, toţi muzicienii ar trebui să se asigure că iau toate măsurile pentru a preveni o eventuala deterioare a auzului.

În mod normal, percepem sunetele tot mai greu odată ce înaintam în vârstă.

Până la 60 de ani, până la 30% dintre oameni au dificultăţi de auz. Până la 80 de ani, 60% nu mai aud bine.

Problemele apar în sistemul central de procesare a sunetului, care este asociat cu înţelegerea vorbelor, în special când în jurul vorbitorilor este un puternic zgomot de fond.

Explicaţia cercetătorilor este că muzicienii pe termen lung nu au problemele care apar, în mod normal, la cei de vârstă lor. Poate şi pentru că acest centru de procesare a sunetelor este mereu întrebuinţat.

Sunt întârziate unele schimbări care au loc în mod inevitabil în acest sistem de procesare a sunetului, odată cu înaintarea în vârstă.


Ultimele stiri
USR anunță că nu va vota Guvernul Veștea: „Este o formulă profund antireformistă”

Premierul desemnat va depune la Parlament joi, 18 iunie, programul de guvernare și lista miniștrilor

Iulian Chifu, expert în securitate și relații internaționale: Rusia nu va opri războiul din Ucraina fără perspectiva unui…

Parlamentul European supune la vot o rezoluţie care condamnă „acţiunile provocatoare inacceptabile ale Rusiei” şi incursiunile de drone…

Proiectele care nu mai pot fi finalizate prin PNRR vor putea continua prin alte surse de finanțare. Camera…

PNL convoacă Consiliul Național Extraordinar pentru 19 iunie și propune organizarea Congresului Extraordinar pentru duminică

Grupul parlamentar Uniți pentru România așteaptă programul de guvernare și lista miniștrilor înainte de a decide votul pentru…

Surse Europa FM: Cătălin Predoiu a demisionat din funcția de prim-vicepreședinte al PNL

Menajeră din Cluj, reținută după ce ar fi furat 40.000 de lei din casa în care făcea curățenie…

Sindicaliștii din Educație au ajuns în fața Parlamentului. Aceștia protestează împotriva legii salarizării | AUDIO