Confidenţialitate

Cea de-a V-a ediție a UNIQA Asigurări Bucharest Family & 10k se va desfășura virtual

Bucharest RUNNING CLUB, organizatorul celor mai mari evenimente de alergare stradală din România – care reunesc anual peste 45.000 de alergători din peste 75 de țări – anunță că ediția din acest an a UNIQA Asigurări Bucharest Family &10K, programată pentru data de 22 august 2020, va avea loc virtual, având în vedere incertitudinile legate de condițiile de desfășurare în contextul apropierii de data stabilită, precum și specificul evenimentului, care promovează practicarea sportului în familie, indiferent de vârstă.

Organizatorii își doresc să vină în sprijinul ONG-urilor asociate evenimentului, a căror finanțare a trecut în plan secund în această perioadă, în care fondurile au fost direcționate preponderent către lupta împotriva virusului COVID19.

Totodată, conform sondajului de opinie realizat cu sprijinul Quantix Marketing Consulting în rândul participanților la evenimentele organizate de Bucharest RUNNING CLUB în 2019, s-a observat o scădere considerabilă a timpului alocat alergării în perioada pandemiei, iar participarea la eveniment, chiar și virtual, sperăm să încurajeze menținerea și dezvoltarea fenomenului de alergare.

UNIQA Asigurări Bucharest Family &10K continuă să fie un eveniment prin care încurajăm o viață sănătoasă prin sport. Experiența acestei perioade ne arată, mai mult ca oricând, că este important să avem grijă de sănătatea noastră și să ne protejăm pe noi, pe cei apropiați, dar și comunitatea din care facem parte. În acest spirit, organizăm și ediția de anul acesta a evenimentului, în cadrul căreia participanții vor lua startul și vor trece linia de finish online, dintr-o multitudine de locații, în deplină siguranța, dar și cu bucuria ca implicarea lor s-a transformat în fapte bune. Pe 22 august, vă invităm, într-un cadru virtual cu totul inedit, să alergați și să sprijiniți cauzele caritabile asociate evenimentului sportiv.” a declarat Nadia Pietreanu, Director Marketing și Strategie Dezvoltare Vânzări UNIQA Asigurări.

“Este important ca oamenii să continue să alerge, pentru că reprezintă deja o comunitate, care ar fi păcat să se destrame în condițiile speciale ale perioadei actuale. De asemenea, este important ca evenimentele să se desfășoare în continuare, în orice formă este posibil, pentru ca ONG-urile să fie susținute, iar problemele cu care se confruntă să fie ascultate, ca informația să ajungă la cei care pot să se implice, la cei care pot face diferența pentru cauzele sociale și de mediu pe care le reprezintă acestea,” a declarat Valeria Răcilă Van Groningen, președinte Bucharest RUNNING CLUB.

Alergătorii vor lua startul în același timp, chiar dacă pe traseele alese de ei înșiși, fiecare pentru cauza pentru care au optat, în speranța că, în acest fel, se va genera, măcar o parte, din energia bună, pe care o crează un astfel de eveniment.

Timp de 3 ore, Bucharest RUNNING CLUB va transmite în direct pe pagina de FB a evenimentului, pe YouTube și pe aplicația #RunRomania (disponibilă în PlayStore și AppStore), încălzirea, interviuri cu reprezentanții ONG-urilor pentru care se aleargă, imagini cu alergători din diverse zone din București, fotografii pe care alergătorii le vor transmite către organizatori pentru a fi publicate. În urma intervențiilor din transmisiunea live, prin tragere la sorți, se vor acorda și premiile oferite de partenerii evenimentului.

Alergătorii deja înregistrați la cea de a cincea ediție a UNIQA Asigurări Bucharest Family & 10k, vor fi transferați automat pentru cea de-a șasea ediție, care va avea loc în 2021 și vor primi un voucher care le va permite participarea gratuită la ediția virtuală din 22 august 2020.

Cei care doresc să se înregistreze la ediția virtuală, înscrierile sunt deschise pe https://registration.mylaps.com/virtualrun, link care poate fi accesat de pe site-ul evenimentului www.bucuresti10km.ro.

Alergătorii pot alege între cursa de 10km individual și cea de 10km Echipă (2×5 km), urmând să intre în posesia kitului de participare în săptămâna 10-16 august.

Imediat după încheierea competiției, pentru a fi incluși în clasament și a primi medalia de finisher, participanții trebuie să transmită o poză cu timpul înregistrat (cu orice aplicatie sau pe orice dispozitiv ales pentru cronometrare), precum și să încarce pe aplicația #RunRomania o fotografie din timpul alergării, cu numărul de concurs vizibil pentru identificare.

ONG-urile partenere evenimentului prezente la cea de-a V-a ediție a UNIQA Asigurări Bucharest Family & 10k sunt: Asociația Ajungem Mari, Asociația Câștigă Viață, Asociația Little People, Asociația MagiCamp, Asociația The Social Incubator, Asociația Touched Romania, Hope&Homes for Children, Hospice, Light into Europe, N-avem Sânge, Pădurea Copiilor, Special Olympics, Viitor Plus, Habitat for Humanity, Salvați Copiii,Teach for Romania, Pachamama, Asociația Aura Ion, Asociația România fără Orfani.