Confidenţialitate


Ce spun credincioșii despre Catedrala Națională? “Măreață”.”Faină”. ”Minunată”. ”Mare”. | AUDIO


Ce spun credincioșii despre Catedrala Națională? “Măreață”.”Faină”. ”Minunată”. ”Mare”. | AUDIO

După încheierea slujbei de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale, accesul credincioşilor pentru închinarea în Sfântul Altar se va face în mod organizat, începând mai întâi cu invitaţii oficiali din interiorul Catedralei şi continuând cu grupurile organizate din eparhii care au asistat la slujbă în spaţiul piaţetei (esplanadei) Catedralei.

Credincioşii care se vor afla în exteriorul gardului Catedralei Naţionale vor avea acces la rândul de închinare la Sfântul Altar în cursul zilei de duminică numai după ora 20:00, când se estimează că invitaţii oficiali şi grupurile organizate din eparhii vor încheia trecerea prin Sfântul Altar.

Credincioşii ortodocşi pelerini se vor mai putea închina în Sfântul Altar al Catedralei Naţionale şi în zilele următoare, 27, 28, 29, 30 şi 31 octombrie, inclusiv pe timpul nopţii, sfântul lăcaş urmând a fi deschis “zi şi noapte” până în ultima zi a lunii octombrie.

“Măreață.” ” Un simbol al Creștinătății pentru toată lumea. Foarte frumoasă toate puncte de vedere. ”

”Doamnă, eu nu prea o văd bine. Oricum, eu am emoții pentru ceea ce am văzut la televizor. Dar să o văd așa, mai mari emoții am! Și ne mândrim. ”

”Frumoasă, foarte frumoasă. Foarte mare. ”

”E minunată. E impresionant să vedem atâția oameni aici – îmi spune o turistă din Suedia, care s-a amestecat printre credincioși. ”

”E foarte frumoasă din exterior. Nu știu în interior … nu știu dacă apucăm să intrăm astăzi. ”

” E superbă, faină, minunată. ”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează