Confidenţialitate

Ce-și amintesc despre Andrei Gheorghe foștii săi colegi și ascultătorii fideli ai emisiunilor sale de la radio

”La începutul anilor 2000 l-am cunoscut personal pe Andrei, lucram într-o televiziune din București. Știam că el lucrase în Radio (la Radio 21, unde am lucrat și eu) în televiziune, dar are mai puțină importanță. Important este răspunsul pe care mi l-a dat la întrebarea: ce-ți place mai mult radioul sau televiziunea. Andrei: Radioul! Eu: De ce? Andrei: Pentru că în radio tu pui cratima și punctul, în televiziune te trezești cu un interlocutor care are carismă politică și de dragul imaginii, riști să cazi într-o coversație fără semne de punctuație”, ne-a povestit Radu Țicudean în emisiunea Drum cu Prioritate, la Europa FM.

”Primul care ne-ar ironiza de ne-ar merge fulgii dac-am deveni excesiv de patetici sau dacă ne-am umple de clișee ar fi tocmai Andrei Gheorghe. Dar tot el ar fi primul care ar recunoaște că moartea sa prematură și șocantă este, ne place sau nu, o știre.

Deci: să mărturisim, fără să ne batem cu cărămida-n piept, că era unul dintre ascultătorii Drumului cu prioritate (și că, atunci când a avut ceva de-a zis, ne-a zis discret ce credea despre emisiunea noastră).

Să mai observăm – pentru cei care-or fi uitat – că Andrei Gheorghe este omul care a inventat un tronson orar în radioul din România: Treișpe-Paișpe cu Andrei n-a fost numai un titlu al naibii de deștept de emisiune, a fost și o găselniță grație căreia (între altele) astăzi puteți asculta și puteți lua parte la România în direct, între alte emisiuni de acest fel.

Și să adăugăm că, într-o țară populată de vedete făcute peste noapte și cu un vocabular limitat la câteva înjurături, Andrei Gheorghe a fost o vedetă care chiar știa ce spune: nu singura, dar cu siguranță cea mai zgomotoasă – fie că-l plăceai, fie că te scotea din țîțîni, n-aveai cum să nu-l asculți și (mai ales) n-aveai cum să-l ignori”, au spus Teodor Tiță și Filip Standavid în deschiderea emisiunii Drum cu Prioritate.

Azi, emisiunea realizată de Radu Constantinescu, Teodor Tiță și Filip Standavid este dedicată memoriei lui Andrei Gheorghe, omul de radio fiind găsit fără răsuflare cu o seară în urmă în locuința sa.

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni de radio, Andrei Gheorghe s-a remarcat și în mai multe proiecte TV dar și în câteva roluri și colaborări muzicale inedite. Despre una dintre aceste colaborări dar și despre luările de poziție ale lui Andrei Gheorghe și-a amintit și un ascultător Europa FM care ne-a transmis gândurile sale prin WhatsApp la 0728.111.222: ”Îmi aduc aminte de câteva versuri pe care le-a recitat într-o melodie de la Paraziții. Se întreba retoric cu ce e mai indecentă p**a dect furtul. Și mai spunea că oricine știe că se ia șpagă și că se știu și numele celor cărora li s-a dat. Versuri adevărate atunci și acum…”

”Când îmi amintesc de Andrei Gheorghe, îmi amintesc de perioada studenției: îmi petreceam nopțile ascultând Midnight Killer, în sesiuni, Andrei spunea: Sunt Andrei Gheorghe și am puterea; studenți, baftă la examene! Și nu știu cum se făcea, că luam cu toții examenul. Chiar l-a întrebat la un moment dat cineva, iar răspunsul a fost: pentru că sunt Andrei Gheorghe și am puterea. Am intrat în direct la Midnight Killer. Îmi înregistram pe casete emisiunile 13-14 cu Andrei și le ascultam seara. Mi-am legat cablu TV în garsoniera din Timișoara tocmai ca să-i ascult emisiunile și mă grabeam să ajung la timp, să nu pierd nimic. Ultima ediție a emisiunii Midnight Killer a durat 24 de ore si am ascultat-o pe toată. Zicea că poate, la un moment dat o va dezgropa. Păcat că nu a mai venit momentul acela. A promovat muzica bună și muzica româanească; În emisiunea lui am ascultat-o pentru prima dată pe Nicola: Cu tălpile goale. A lansat pe FB o provocare: cărțile care ne-au marcat. M-a impresionat numărul imens de cărți pe care le citise el. DRUM LIN, ANDREI și îți mulțumim!”, ne-a scris Andreea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Născut la 14 ianuarie 1962, în oraşul rus Lipeţk, Andrei Gheorghe a fost fiul unui român şi al unei rusoaice.

Numele său a fost legat de posturile Radio 21, Radio Total, Pro FM, Antena 1, Realitatea TV şi Pro TV, unde a realizat diverse programe.

În februarie, Andrei Gheorghe îşi anunţa revenirea printr-o postare pe Facebook: “Totul trece. În cazul de faţă a trecut şi ultima interdicţie şi după 30 de zile va spun iarăşi «Salutare!» M-am întors şi sunt acelaşi, cu aceleaşi ocupaţii. Voi continua să trollez demnitari, medici, profesori, popi, îngeri, catedrale, antisemiţi, homofobi, legionari, negaţionişti şi alte asemenea făpturi imbecile. Cu drag, AG“