Ce se întâmplă în noaptea de Sânziene. Obiceiuri, mituri şi tradiţii de Drăgaică

Sânzienele sau Drăgaica, sărbătorite pe 24 iunie, reprezintă o celebrare a iubirii şi fertilităţii, printr-o serie de ritualuri pentru sănătatea oamenilor şi belşug în gospodărie şi practici ale fetelor pentru a-şi afla sortitul şi momentul în care se vor mărita.

În tradiţia creştin ortodoxă, 24 iunie este ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, eveniment ce pregăteşte minunea naşterii Mântuitorului dintr-o fecioară. Pe de altă parte, sărbătoarea Sânzienelor e înconjurată de diverse credințe laice. Una dintre ele este că jocul ielelor îl va lăsa mut sau nebun pe cel care îi este martor în noaptea de dinainte.

Ziua Sânzienelor ar avea la origine un cult roman pentru zeiţa Diana, numele de Sânziana, aşa cum este cunoscută sărbătoarea autohtonă în special în Ardeal, provenind din „Sancta Diana”, în timp ce în Muntenia şi Oltenia se sărbătoreşte Drăgaica, după numele slav.

Sărbătorită în mijlocul verii, ziua Sânzienelor este considerată a fi şi momentul cel mai bun pentru culegerea plantelor de leac, dar şi de descântec. În Noaptea de Sânziene femeile culeg flori şi ierburi care vor fi folosite contra bolilor şi altor rele.

Legendele spun că sânzienele, nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, se prind în horă şi dau puteri magice plantelor. Aceste zâne bune, dacă sunt sărbătorite cum se cuvine, fac culturile să rodească, dau prunci sănătoşi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele şi tămăduiesc bolnavii. În schimb, dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără şi devin asemenea zânelor rele cunoscute în popor drept iele sau rusalii.

Ielele sunt descrise ca nişte fecioare zănatice, cu o mare putere de seducţie şi cu puteri magice. Se crede despre ele că locuiesc în văzduh, în păduri sau în peşteri, pe maluri de ape şi apar în special noaptea la lumina lunii, rotindu-se în horă, în locuri retrase, dansând goale, cu părul despletit. Locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc şi iarba nu mai creşte acolo. Se crede că în Noaptea de Sânziene ielele se adună şi dansează în pădure, iar cine le vede rămâne mut sau înnebuneşte.

În Noaptea de Sânziene se fac focuri în care se aruncă substanţe cu arome puternice, băieţii agită făclii, se strigă şi se cântă din bucium. Localnicii din satul bistriţean Maieru păstrează obiceiul vechi de câteva sute de ani ca, în ajunul sărbătorii de Sânziene, să aprindă focuri prin care sar pentru a se purifica.

Practicile legate de cunună, aprinderea unei torţe de către flăcăi, torţă numită „făclia de Sânziene„, alte caracteristici specifice Sânzienelor, îi îndreptăţesc pe etnologi şi folclorişti să considere această sărbătoare drept una a Soarelui.

Sărbătoarea Sânzienelor se manifestă prin numeroase ritualuri, menite să asigure rodnicia lanurilor şi fertilitatea. În timp ce femeile măritate pot urma ritualuri pentru a avea copii, fetelor le sunt rezervate alte obiceiuri, pentru aflarea sortitului în noaptea de Sânziene.

La baza acestor ritualuri stau florile galbene numite sânziene ce cresc în poieni şi care sunt culese de fete, în muzica şi chiuiturile flăcăilor, pentru a le împleti apoi în formă de cerc pentru fete şi de cruce pentru băieţi. Cununile se pun în casă, pe porţi, la ferestre, pe şuri, pe stupi şi chiar pe ogoare, în credinţa că ele vor ocroti casa şi gospodăria, vor aduce noroc, sănătate şi belşug.

Fetele îşi aruncă aceste cununi pe un acoperiş, cele care rămân prinse prevestind măritişul apropiat, sau peste vite: dacă nimereşte una tânără, fata se va căsători cu un tânăr, iar dacă i se prinde cununa într-una bătrână, un om în vârstă îi va fi alesul.

Pentru a-şi vedea sortitul, fetele dorm în noaptea de Sânziene cu un bucheţel din aceste flori sub pernă. De asemenea, dacă le poartă în păr sau la sân, fetele, dar şi femeile măritate vor fi mai atrăgătoare şi mai drăgăstoase.

Un alt obicei este alaiul Drăgaicei – cea mai frumoasă şi mai cuminte dintre fetele satului, care colindă alături de alte tinere îmbrăcate în alb. La răscruci, fetele se opresc şi fac o horă cântând. Se mai obişnuieşte şi ca fetele să fie udate de flăcăi, care umblă prin sat din zorii zilei cu flori de sânziene la pălării.

Tot de Sânziene există un ritual al spălării cu rouă. Roua trebuie adunată în zori de pe plante, în locuri necălcate, pe o pânză albă, stoarsă apoi într-o oală nouă. Bătrânele care se ocupă de asta, aduc apoi roua în sat, fără a vorbi pe drum şi evitând să întâlnească pe cineva. Cu această rouă se vor spăla fetele care vor să se mărite repede, dar şi femeile măritate care vor să fie iubite de soţi şi să aibă copii frumoşi şi sănătoşi.

O superstiţie care se referă tot la dragoste spune că îndrăgostiţii care fac împreună baie în râu sau în mare de Sânziene se vor iubi toată viaţa.