Confidenţialitate

Ce ar face românii în cazul unui atac armat asupra țării? | VIDEO

Conflictul dintre Rusia și Ucraina începe să pună presiune și pe oamenii din România, care fac cozi la pașapoarte și își fac rezerve de bani. Euro este greu de găsit și lipsește din mai multe case de schimb valutar. Ascultătorii Europa FM au vorbit în emisiunea „România în direct” despre planurile lor din perioada aceasta. Dacă unii și-au făcut rezerve de bani sau planuri de plecare, alții au spus că vor rămâne să lupte pentru România în cazul în care va fi nevoie.

Ce-i motivează pe cei care vor să rămână în țară

„Nu ar trebui să ne temem atât de tare de Rusia pentru că noi suntem sub aripa NATO”

„După primul șoc pe care l-am avut în data de 24, când te gândești că vine în Europa un astfel de război, dacă mă întrebi acum, sincer, eu nu fac nicio pregătire. Am niște bani cash pentru mici urgențe, dar nu cred că este cazul să păstrez sume de bani mari în casă. Și ce încerc să înțeleg în ultima perioadă este că noi chiar nu ar trebui să ne temem atât de tare de Rusia pentru că se vede clar că se împotmolește, iar noi suntem sub aripa NATO”, a explicat un ascultător Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Putin nu va veni să facă absolut nimic aici. Dacă va dori să lovească în Europa, o va face în marile centre urbane”

Un alt ascultător Europa FM a spus că: „Legat de conflictul acesta, constat că se face o presiune pe moneda națională, spre devalorizarea ei prin faptul că mulți dintre cei care vin din Ucraina fac schimb valutar aici la noi. Temerea asta de a ne pune Euro de-o parte sau de a pleca – până la urmă unde să te duci să-ți fie mai bine decât îți este ție în țară? Pentru că Putin nu va veni să facă absolut nimic aici. Dacă va dori să lovească în Europa, o va face în marile centre urbane – Paris, Berlin – care sunt mai de luat în seamă decât noi. Dar nu o va face”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Nu văd aproape un posibil război. Avem o Alianță lângă noi”

Pentru un alt ascultător Europa FM, situația actuală este complicată, însă acesta subliniază că la fel de complicată este și viața în România: „Noi suntem într-un război de supraviețuire de mai mult timp”.

Cât despre un posibil război în România, acesta spune că „Din punctul meu de vedere, nu-l văd foarte aproape. Undeva într-un viitor foarte îndepărtat, atât timp cât avem o Alianță lângă noi”.

Când vine vorba despre acțiuni imediate de pregătire, ascultătorul Europa FM a spus că: „Nu văd o necesitate imediată. Rămâi, ajuți, pui umărul la treabă și să faci lucrurile să meargă bine atât pentru tine, cât și pentru ceilalți din jurul tău și cred că mai mulți oameni cu inițiativă care pun osul la treabă – vom face să trecem și peste hopul acesta”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Medic: „Cum mi-ar sta mie să plec?”

O ascultătoare care este medic a spus la „România în direct” că: „Nu plec. Eu sunt medic, deci cum mi-ar sta mie să plec”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ce planuri au cei care doresc să părăsească țara în cazul unui conflict pe teritoriul românesc

„După primul atac asupra României mi-aș pune soția și copiii la avion, iar eu aș rămâne. Am 10 ani de pregătire militară și aș face tot posibilul să lupt pentru țara mea”

Un ascultător Europa FM a spus că și-ar trimite toată familia în Canada, soția și cei trei copii, iar el ar rămâne în România. „Aș rămâne pentru că am 10 ani de pregătire militară”. „Din toată inima o spun că aș rămâne și aș face tot posibilul să lupt pentru țara mea”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ascultătorul Europa FM a spus că are economii pe care a plănuit să nu le mai cheltuie pentru moment.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Întrebat care ar fi momentul în care și-ar pune planul în aplicare, acesta a spus că: „Primul proiectil lansat către România ar fi semnalul. În secunda doi mi-am suit copiii la avion și soția la avion și au plecat. Altfel nu mă gândesc. Îi iubesc, țin și la țara mea. Chiar dacă am fost plecat 10 ani, eu cu sufletul tot aici am fost”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Am schimbat bani pentru că leul se va duce în cap”

O ascultătoare Europa FM a spus că s-a dus și a schimbat economiile în euro. „Din motivul următor: dacă ceva este să se întâmple, cel mai probabil nu se va întâmpla nimic, leul se va duce în cap”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Voi rămâne în țară doar când voi simți că nu mai am pentru ce să trăiesc. Adică dacă se va întâmpla ceva cu copilul meu”

Plină de emoție, o altă ascultătoare Europa FM a spus că va rămâne în țară doar în momentul în care simte că nu mai are pentru ce să trăiască: „Adică dacă ceva s-ar întâmpla cu copilul meu, voi rămâne și voi lupta”. Femeia are un copil de trei ani: „În momentul în care lucrurile se vor agrava, nu vorbesc acum de tachinări și amenințări, ci de un atac armat asupra României, nu voi sta sub nicio formă pe gânduri, voi pleca”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Urmărește emisiunea „România în Direct” mai jos

Sursa foto: Unsplash / Martin Adams

Citește și: După un drum de 1.300 de kilometri, mai mulți locuitori din Mariupol și-au găsit refugiul într-o biserică de lângă Cernăuți | AUDIO