Confidenţialitate


CCR: Institutul Revoluției poate funcționa în continuare


CCR: Institutul Revoluției poate funcționa în continuare

Institutul Revoluţiei, desfiinţat la sfârşitul anului trecut printr-o ordonanţă de urgenţă, poate funcţiona în continuare, a decis Curtea Constituţională a României.

CCR spune că Institutul a fost înfiinţat legal şi nu se justifică desfiinţarea lui.

La sfârşitul anului trecut, Institutul Revoluţiei, patronat de fostul preşedinte, Ion Iliescu, s-a aflat în mijlocul unui scandal, după ce a anunţat organizarea unui concert în memoria eroilor Revoluţiei.  În acelaşi context, Gelu Voican Voiculescu a fost bătut de mai multe persoane la Troiţa dedicată Eroilor Revoluţiei din Piaţa Universităţii.

Mai multe organizaţii civice s-au scandalizat şi au cerut desfiinţarea Institutului. În scurt timp, Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă prin care stabilea chiar acest lucru.

Printre motive se menţiona că Institutul a fost folosit ca platform politică, iar activitatea acestuia a fost  irelevantă în raport cu banii publici pe care i-a cheltuit.

Ordonanţa Guvernului a fost, însă, respinsă în parlament. Iar Executivul a sesizat Curtea Constituţională.

Reamintim, conducerea Institutului Revoluţiei Române este asigurată de un Colegiu Național, alcătuit din personalități reprezentative ale revoluției române, printre care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează