Confidenţialitate


CCR discută miercuri sesizarea președintelui privind Legea bugetului pe 2019


CCR discută miercuri sesizarea președintelui privind Legea bugetului pe 2019

Curtea Constituţională a României discută, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea bugetului de stat pe anul 2019.

Pe 22 februarie, şeful statului a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul în curs.

În documentul transmis CCR, preşedintele arată, printre altele, că Legea bugetului a fost adoptată cu încălcarea rolului şi atribuţiilor Consiliului Fiscal, care trebuia să emită o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare.

Klaus Iohannis spune că nu a fost respectată nici atribuţia Consiliului Fiscal de a emite o opinie cu privire la declaraţia de conformitate semnată de prim-ministru şi ministrul Finanţelor Publice.

El invocă şi adoptarea acestei legi cu încălcarea principiilor şi reglementărilor privind responsabilitatea fiscal-bugetară.

Potrivit lui Iohannis, în fişa parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019 nu se regăseşte o declaraţie de răspundere a premierului şi a ministrului de Finanţe, aşa cum prevede legislaţia.

Preşedintele precizează şi că actul normativ a fost adoptat cu încălcarea prevederilor din Legea fundamentală, potrivit cărora, “ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

Şeful statului susţine, totodată, că raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2019 şi proiecţia acesteia pe anii 2020 – 2022 a fost depus de către Guvern, conform obligaţiei sale legale, însă acesta se fundamentează pe o situaţie care ignoră evoluţiile la nivelul economiei mondiale şi europene.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează