Confidenţialitate


Cazul Sorina continuă să se plimbe între tribunale


Cazul Sorina continuă să se plimbe între tribunale

Pentru a patra oară o instanţă din România şi-au declinat competenţa în procesul în care ar trebui să se stabilească dacă minora poate părăsi ţara alături de părinţii ei adoptivi.

Iniţial, solicitarea procurorului general interimar, Bogdan Licu, prin care acesta cere interzicerea părăsirii teritoriului României de către fetiţa adoptată a fost depusă la Tribunalul Mehedinţi.

De acolo la Drobeta Turnu Severin, iar apoi la Tribunalul Olt.

Acesta din urmă a decis miercuri – ca şi instanţele anterioare, de-altfel – că nu este de competenţa sa acest caz. Următoarea instanţă care ar trebui să se pronunţe este acum Judecătoria Slatina.

De-asemenea, Curtea de Apel Craiova a amânat pentru joi decizia privind revizuirea adopției internaționale în cazul Sorinei, fetița de 8 ani, din Baia de Aramă, adoptată de o familie de români stabiliți în SUA.

Tot joi, Secția pentru procurori a CSM va stabili dacă o va suspenda pe procuroarea Maria Pițurcă, cea care – la inceputul lunii – a luat-o cu forța pe Sorina, din Baia de Aramă, de la foştii asistenţi maternali, pentru a o duce la familia sa adoptivă.


Ultimele stiri
NASA va lansa misiunea Artemis II la începutul lunii martie. Cât timp vor avea la dispoziție astronauții pentru…

Bacteria Clostridium perfringers a fost identificată din nou în apa de la Curtea de Argeş | AUDIO

Care sunt noutățile din programa de Limba și literatura română pentru elevii de clasa a IX-a. Elevii vor…

Premierul Bolojan se va întâlni pe 26 februarie cu preşedinta Comisiei Europene. Aspectele legate de implementarea PNRR, în…

De ce a mers Nicușor Dan la prima reuniune a Consiliului pentru Pace. Politologul Cristian Pîrvulescu: „România a…

Curtea supremă a SUA a anulat tarifele globale impuse de președintele Donald Trump. Reacția liderului de la Casă…

Sibiu: Un bărbat și-a înființat o asociație pentru protecția drepturilor copiilor pentru a le cere minorilor, pe internet,…

Donald Trump anunță că va desecretiza dosare despre extratereștri, după ce fostul președinte american, Barack Obama, a făcut…

Bacău: Vilă care i-a aparținut lui Sorin Ovidiu Vîntu, scoasă la vânzare prin executare silită. Atât Primăria, cât…

Noua secţie de ATI Neonatologie din cadrul Spitalului „Marie Curie” va fi dată în folosință în mai sau…