Confidenţialitate


Cătălin Drulă: Cer premierului Ciolacu să o demită pe Gabriela Firea. Așa arată imaginea unui stat eșuat. Oameni care suferă. Torționari și politicieni mână în mână | VIDEO


Cătălin Drulă: Cer premierului Ciolacu să o demită pe Gabriela Firea. Așa arată imaginea unui stat eșuat. Oameni care suferă. Torționari și politicieni mână în mână | VIDEO

Președintele USR – Cătălin Drulă – transite că a cerut conducerii Parlamentului să convoace săptămâna viitoare comisiile de specialitate pentru audierea instituțiilor cu atribuții de monitorizare și control în respectarea drepturilor persoanelor vârstnice și/sau cu dizabilități. Este vorba de Avocatul Poporului, Consiliul de Monitorizare, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, ministerele responsabile.

„Coaliția PSD-PNL a refuzat să discute în Biroul Permanent Reunit solicitarea USR pentru că vrea să o ascundă pe Gabriela Firea și pe ceilalți responsabili din spatele acestei anchete. Președintele USR Cătălin Drulă consideră că este nevoie de măsuri urgente și îi cere premierului PSD Marcel Ciolacu să o demită pe Gabriela Firea din guvern după dezvăluirile despre azilele groazei conduse de apropiații săi”, transmite USR în comunicat.

Cătălin Drulă: „Așa arată imaginea unui stat eșuat. Oameni care suferă. Torționari și politicieni mână în mână”

„Cer premierului Marcel Ciolacu să o demită pe Gabriela Firea. Fiecare zi în care Gabriela Firea rămâne în funcția de ministru al Familiei, după ororile care s-au întâmplat în Voluntari și legăturile strânse cu familia dumneaei ale celor care sunt astăzi acuzați de procurori, este o sfidare la adresa românilor. Domnule Ciolacu, v-am îndemnat la învestirea în funcția de premier să aveți curaj. Demiteți-o pe Gabriela Firea!”, cere Cătălin Drulă, președintele USR.

„Președintele USR susține că este nevoie de o reformă reală a statului român, iar PSD nu va putea niciodată să facă această reformă”, a mai transmis USR în comunicat.

„Așa arată imaginea unui stat eșuat. Oameni care suferă. Torționari și politicieni mână în mână. Instituții incapabile să îi protejeze pe cei mai vulnerabili. De asta avem nevoie de o reformă reală, profundă. Iar această reformă nu poate să vină de la Ciolacu, Firea, Budăi, Predoiu ori Pandele”, conchide Cătălin Drulă.

Sursa foto: Captură foto / USR

Citește și: Încrengătura din spatele abuzurilor comise la centrele sociale pentru vârstnici din Voluntari și Afumați, scoasă la lumină de o anchetă jurnalistică. Reacția Gabrielei Firea | AUDIO


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu