Confidenţialitate


Cât contribuie județele la PIB-ul României în 2026. Zece dintre ele se află sub 1% | AUDIO


Cât contribuie județele la PIB-ul României în 2026. Zece dintre ele se află sub 1% | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Aproape trei sferturi dintre județele României au o contribuție minimală – de sub 2% – la produsul intern brut național, arată o analiză Profit.ro. Zece dintre ele se află sub 1%, ceea ce înseamnă că, economic, sunt aproape nule. Așa cum era de așteptat, Bucureștiul generează cea mai mare contribuție – peste 25% din PIB.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Capitala ocupă peste un sfert din PIB, urmată, la o distanță foarte mare, de Cluj, cu o contribuție de doar 5,3%.

Potrivit analizei Profit.ro, care a pornit de la estimările pentru 2026, pe baza cărora este gândit bugetul național, urmează Timiș, Prahova și Constanța, cu o contribuție în jur de 4%.

Pe de altă parte, majoritatea județelor se află sub pragul de 2%, iar foarte multe coboară spre 1% sau chiar sub 1%, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere economic, sunt aproape nule.

Zece județe se află în această situație, dintre care patru la Dunăre. Județul cu cea mai mică proporție în PIB-ul național în 2026 este Giurgiu, cu 0,63% din PIB.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează