Confidenţialitate


Castelul Peleș e pericol de degradare. Nu are căldură de o lună


Castelul Peleș e pericol de degradare. Nu are căldură de o lună

Castelul Peleş din staţiunea Sinaia nu beneficiază, de peste o lună, de încălzire din cauza unei defecţiuni a centralei termice, reprezentanţii muzeului spunând că patrimoniul acestuia riscă să fie afectat de temperaturile scăzute.

Reprezentantul Muzeului Naţional Peleş, Daniela Voitescu, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că, în urmă cu mai mult de o lună, centrala termică a castelului instalată la începutul anilor 1990 s-a defectat, astfel că imobilul nu beneficiază de atunci de încălzire.

În acest context, temperatura în birouri este de 2 grade, iar în muzeu sunt zero grade, patrimoniul riscând să fie afectat de temperatura scăzută, a precizat sursa citată.

Potrivit acesteia, în cursul lunii ianuarie a fost transmisă o adresă Ministerului Culturii în care era semnalată situaţia de la Castelul Peleş.

Conform răspunsului primit de la minister, adresa prin care era semnalată starea tehnică de deteriorare a centralei termice din Castelul Peleş a fost înregistrată la data de 23 ianuarie.

În răspunsul transmis de minister muzeului, înregistrat în data de 13 februarie, se arată că, potrivit legii, locatorul (proprietarul) are obligaţia de a menţine bunul în stare corespunzătoare de folosinţă pe toată durata locaţiunii şi că reparaţiile importante (capitale) cad în sarcina proprietarului.

“Drept urmare, în cazul în care s-au făcut constatări şi este nevoie de reparaţii curente la centrala termică, cu respectarea legislaţiei incidente, se pot efectua de către Muzeul Naţional Peleş (locatar) (…), lucrări pentru care nu este nevoie de acordul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. În cazul în care sunt necesare investiţii, cheltuieli de capital, acestea cad în sarcina locatorului”, se precizează în răspunsul Ministerului Culturii, adresat conducerii Muzeului Naţional Peleş.

Purtătorul de cuvânt al Castelului Peleș, Daniela Voitescu, într-un interviu la Europa FM:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Casa Regală a fost sesizată cu privire la lipsa încălzirii la Castelul Peleş, iar situaţia se menţine şi în prezent, a precizat Voitescu.

Potrivit informaţiilor postate pe site-ul oficial al MNP, în anul 2007, Castelul Peleş, Castelul Pelişor, precum şi întregul domeniu Peleş alcătuit din fostele dependinţe regale au reintrat în proprietatea Regelui Mihai I, dar continuă să fie administrate de statul român.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează