Confidenţialitate


Casa în care trăim ne face fericiţi


Casa în care trăim ne face fericiţi

Casa în care trăim ne poate face fericiţi – arată un studiu realizat de un lant de magazine specializat în amenajări interioare şi de Institutul de cercetare a Fericirii.

73% dintre cei întrebaţi au spus că sunt fericiţi cu locuinţa lor iar aceasta este mai importantă pentru starea noastră de bine decât salariul sau locul de muncă.

Cercetătorii au intervievat 13.000 de persoane din toată Europa, precum și experți internaționali în psihologie și științe sociale, urbanism și arhitectură, pentru a înțelege legătura dintre locuințe și fericire.

În ciuda a ceea ce am putea crede, fericirea nu este legată de posesie, de numărul de persoane cu care împărțim locuința sau de faptul că trăim în orașe sau la țară.

Pentru cei care au participat la studiu, locuințele sunt la fel de importante pentru starea de fericire ca sănătate şi condiţia fizică.

Şi semnificativ mai importante decât veniturile sau locul de muncă .

28% dintre români afirmă că nu sunt mulțumiți de locuința lor.

Studiul a constatat că, indiferent de locul în care trăim, casele noastre activează cinci nevoi emoționale – mândria, identitatea, confortul, siguranța și controlul iar lipsa acestor elemente, în asociere cu locuința, are un efect negativ asupra bunăstării noastre.

România este pe locul șapte din 10 țări europene după gradul mediu de fericire datorat locuinței. De asemenea, studiul a constatat că fericirea resimțită acasă crește odată cu vârsta, în special după 50 de ani.

Cei mai fericiţi de locuinţa lor sunt olandezii, urmaţi de germani şi de danezi, apoi de britanici, spanioli si frnacezi.

De-abia apoi – românii, italienii, polonezii şi ruşii.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează