Carmen Uscatu, cofondatoarea „Dăruiește Viață”: Propunerea este ca Oana Gheorghiu să devină președinte onorific, dar fără drept de vot în Adunarea Generală. Ce spune despre o posibilă intrare în politică | VIDEO
Sursa foto: Captură video / Europa FM
Carmen Uscatu, cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață” a fost invitata lui Sebastian Zachmann în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. Acesta a declarat că era important pentru sponsorii ONG-ului ca Oana Gheorghiu, alături de care a fondat asociația în 2012, să îi fi cerut părerea înainte să fi preluat funcția de vicepremier. Potrivit lui Carmen Uscatu, în prezent, există o incompatibilitate legată de faptul că Oana Gheorghiu ocupă simultan o funcție în Guvern și este membru cu drept de vot în Adunarea Generală a „Dăruiește Viață”. Această dilemă va fi rezolvată „în curând”, a mai spus Carmen Uscatu. Ea nu a dorit să facă comentarii cu privire la o posibilă „răceală” între ea și Oana Gheorghiu în ultima perioadă.
Carmen Uscatu reafirmă că Oana Gheorghiu se află în incompatibilitate ocupând simultan funcția de vicepremier și pe cea de membru în Adunarea Generală a „Dăruiește Viață”, potrivit legislației internaționale. Oana Gheorghiu ar urma însă să devină președinte onorific al „Dăruiește Viață”, fără a mai avea drept de vot în cadrul ONG-ului, pentru „a asigura independența totală a organizației”, a declarat Carmen Uscatu.
Carmen Uscatu: „Propunerea noastră este aceea ca Oana să devină președinte onorific, deci să rămână un membru în asociația Dăruiește Viață, dar fără drept de vot în Adunarea Generală”
Carmen Uscatu: „Toate regulile de guvernanță corporativă și tot ceea ce am studiat noi că se întâmplă în străinătate, poate nu în România, dar în străinătate, sunt acelea în care aceste roluri sunt incompatibile și ele trebuie separate. Propunerea noastră este aceea ca Oana să devină președinte onorific, deci să rămână un membru în asociația Dăruiește Viață, dar fără drept de vot în Adunarea Generală”.
Sebastian Zachmann: „Dumneavoastră vă doriți să se retragă și din această funcție și să rămână doar cu un statut onorific?
Carmen Uscatu: „Da, să rămână cu un statut onorific, să nu mai aibă drept de vot, pentru că acest lucru, de fapt, ar asigura independența totală a organizației și ar rezolva această problemă de incompatibilitate între cele două roluri, de membru în Guvernul României versus membru cu drept de vot într-o organizație nonguvernamentală”.
Sebastian Zachmann: Când se va rezolva această dilemă?
Carmen Uscatu: „În curând”.
Carmen Uscatu: „Nu voi intra în politică”
Sebastian Zachmann: Doamna Uscatu, ați primit vreodată o ofertă din politică? Să intrați în politică?
Carmen Uscatu: „O ofertă oficială nu am primit niciodată și aș putea să dau și răspunsul la întrebare, la o posibilă întrebare viitoare, că nu voi intra în politică. Nu voi intra în politică pentru că eu consider că pot să creez un impact de aici, de unde sunt din societatea civilă că dăruiește viață a ajuns la o dimensiune la care trebuie să se dezvolte și mai mult pentru a putea continua proiectul început la Marie Curie și îi aduce impact”.
Sebastian Zachmann: Ați avut vreodată vreo înțelegere cu Oana Gheorghiu să nu intrați nici una nici alta în politică, indiferent de oferte?
Carmen Uscatu: „Nu, n-am avut nicio înțelegere și nicio discuție pe această tema niciodată, nici măcar înainte de intrarea ei”.
Carmen Uscatu, despre decizia Oanei Gheorghiu de a accepta poziția de vicepremier: „Era important să ne consultăm pentru a avea un plan înainte ca acest lucru să se întâmple”
Sebastian Zachmann: V-ați fi așteptat să vă întrebe, să discutați pe acest subiect?
Carmen Uscatu: „Da. Da, consider că era important să discutăm înainte despre acest subiect. Cu siguranță decizia i-ar fi aparținut în totalitate, dar cred că pentru ceea ce este Dăruiște Viață și pentru ceea ce am construit împreună și pentru ceea ce reprezintă ea în fața acestei organizații, în fața donatorilor și sponsorilor, era important să ne consultăm pentru a avea un plan înainte ca acest lucru să se întâmple”.
Carmen Uscatu, despre relația cu Oana Gheorghiu în ultima perioadă: „Nu e neapărat important ca relațiile personale să existe la un anumit nivel”
Sebastian Zachmann: Exista o răceală între dumneavoastră și Oana Gheorghiu în ultima perioadă?
Carmen Uscatu: „Cred că e un lucru despre care la acest moment nu aș vrea să răspund, pentru că nu cred că e important pentru misiunea noastră. Nu e neapărat important ca relațiile personale să existe la un anumit nivel, e important însă ca regulile care sunt într-o organizație să fie cele care duc organizația mai departe, indiferent de membrii ei”.






