Confidenţialitate

Care sunt cele mai eficiente tratamente pentru durerea în piept? (P)

Durerea în piept reprezintă un simptom des întâlnit, asociat cel mai adesea cu afecțiunile cardiace, dar care poate avea multe alte cauze, multe dintre ele putând să-ți pună viața în pericol. Există mai multe tipuri de tratamente la care se poate apela în caz de dureri în piept, de la cel medicamentos până la diverse proceduri și intervenții chirurgicale.[3] În acest articol vom vorbi despre câteva dintre eficiente tratamente pentru durerea în piept și când sunt acestea indicate.

  1. Tratamentul medicamentos

În funcție de cauza durerii în piept, medicul îți poate prescrie anumite medicamente. Lista acestora include:

  • Nitrați – lărgesc și relaxează arterele și permit sângelui să circule mai ușor prin zonele îngustate;
  • Medicamente trombolitice – se administrează în caz de atac de cord, pentru dizolvarea cheagurilor care împiedică sângele să ajungă la miocard;
  • Anticoagulante – scad capacitatea de coagulare a sângelui și previn formarea cheagurilor;
  • Antiacide – se recomandă atunci când durerea în piept este cauzată de refluxul gastroesofagian;
  • Antidepresive – pot reprezenta o opțiune de tratament dacă durerea în piept este un simptom al unui atac de panică.[2]
  1. Angioplastie cu stent

Durerea în piept poate indica existența unui blocaj la nivelul arterelor inimii. Pentru tratarea acestei probleme se poate recomanda efectuarea unei intervenții numite angioplastie cu stent. Aceasta este o procedură minim invazivă în cursul căreia un cateter prevăzut cu un balon în vârf este introdus în artere și ghidat până la locul blocajului, unde balonul este umflat pentru a lărgi artera și se montează unul sau mai multe stenturi al căror rol este acela de a o menține deschisă.[2]

  1. Bypass-ul aortocoronarian

O altă intervenție care se poate efectua atunci când cauza durerilor în piept este reprezentată de îngustarea sau blocarea arterelor este bypass-ul aortocoronarian. Pe scurt, o astfel de intervenție presupune crearea unei rute alternative pentru a-i permite sângelui să ocolească obstacolul de la nivelul arterelor; această rută se creează prin recoltarea unui vas de sânge dintr-o altă parte a corpului (din picior sau braț, de exemplu) și grefarea sa pe artera bolnavă.[2]

  1. Intervenție chirurgicală pentru repararea disecției de aortă

Disecția de aortă reprezintă ruptura stratului din interiorul aortei și poate fi fatală dacă nu este tratată la timp. Printre simptomele sale se numără și durerea în piept. În funcție de severitatea afecțiunii, poate fi necesară o intervenție chirurgicală pentru a înlocui și/sau repara aorta.[1]

  1. Înlocuirea transcutană a valvei aortice (TAVI)

TAVI este o procedură folosită în principal pentru tratarea stenozei aortice (îngustarea valvei aortice) la pacienții care prezintă risc operator ridicat și presupune înlocuirea valvei aortice defecte cu o proteză valvulară. Este o procedură minim invazivă, cu o rată de succes foarte mare, considerată o alternativă bună la operația clasică pe cord deschis.[5]

  1. Reexpansionarea plămânului

Atunci când durerea în piept este un simptom al colapsului pulmonar (colapsul unui plămân), tratamentul poate consta în introducerea unui tub în torace pentru a drena aerul în exces din cavitatea pleurală, până la reexpansionarea plămânului. Tubul va fi menținut câteva ore sau chiar câteva zile, pentru a evita un alt colaps pulmonar. O altă metodă de a îndepărta aerul din cavitatea pleurală o reprezintă aspirația cu ac, adică extragerea aerului cu o seringă. Metoda folosită se stabilește în funcție de particularitățile fiecărui caz.[4]

Indiferent de cauza sa, durerea în piept nu ar trebui niciodată ignorată, ci, dimpotrivă, considerată un semn că trebuie să mergi cât mai curând cu putință la un consult de specialitate. Vei afla care este motivul pentru care ai un astfel de simptom și, cel mai important, de ce fel de tratament ai nevoie, dacă este suficientă administrarea anumitor medicamente sau este necesară efectuarea anumitor proceduri sau intervenții.

Foto: Freepik