Confidenţialitate


Caravana TIFF duce filme în mai multe oraşe


Caravana TIFF duce filme în mai multe oraşe

Ajunsă la a 8-a ediție, Caravana Filmelor TIFF va ajunge, în această vară, în peste 15 oraşe.

Filme noi, premiate, vor fi proiectate gratuit în aer liber, potrivit organizatorilor.

‘Ecranul uriaş al Caravanei va fi amplasat în parcuri, pieţe publice, amfiteatre şi grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie. Spectatorilor li se pregătesc comedii, drame, thrillere, animaţii, filme premiate în marile festivaluri şi succese de casă. Intrarea este liberă’, se scrie într-un comunicat transmis, joi, de organizatori.

Pe harta Caravanei TIFF se află oraşe precum Iaşi (16 – 17 iulie), Carei (25 – 26 iulie), Satu Mare (28 – 30 iulie), Arad (4 – 6 august), Năsăud (4 – 6 august), Oradea (15 – 16 august), Braşov (18 – 20 august), Făgăraş (18 – 20 august), Mediaş (21 – 22 august), Galaţi (23 – 25 august), Deva (27 – 29 august), Timişoara (31 august – 5 septembrie), Sf. Gheorghe (12 – 13 septembrie) și Ploieşti (19 – 20 septembrie).

Publicul va avea ocazia să vadă “Gloria/ Glory” (r. Kristina Grozeva, Petar Valchanov), recompensat cu Menţiunea specială a Juriului la TIFF, povestea unui bărbat care găseşte milioane de leva pe şine, le predă statului şi se trezeşte că obţine în schimb un ceas stricat, “Dalida” (r. Lisa Azuelos), drama biografică bazată pe viaţa legendarei cântăreţe, “Nebune de fericire/ La pazza gioia” (r. Paolo Virzi), un film exuberant adus de la Cannes despre prietenia plină de surprize dintre două femei care se cunosc într-o clinică de psihiatrie, sau “Dumnezeu să ne ierte/ Que Dios nos perdone” (r. Rodrigo Sorogoyen), un thriller captivant plasat în Madrid, multi-premiat în ultimul an. De asemenea, spectatorii se pot delecta urmărind comedia “Complet străini/ Perfetti sconosciuti” (r. Paolo Genovese), despre un grup de prieteni care decid să-şi lase la iveală secretele ascunse în telefoanele mobile, cu efecte dintre cele mai neaşteptate. Un film puternic, “(M)ucenicul” (r. Kirill Serebrennikov) este drama unui adolescent din Rusia care-şi confruntă apropiaţii folosind Biblia ca armă.

“Povestea iubirii”, noul film al lui Radu Mihăileanu, parţial filmat în România, cu vedete ca Derek Jacobi, Gemma Arterton, Sophie Nelisse şi Eliot Gould în distribuţie, va putea fi vizionat în aer liber alături de “Planeta Petrila” (r. Andrei Dăscălescu), distins cu Premiul Publicului pentru film românesc la TIFF, “Ultimul căldărar”, regizat de fotograful Cosmin Bumbuţ şi Elena Stancu şi recompensat cu Premiul pentru debut la TIFF, “Varză, cartofi şi alţi demoni” (r. Şerban Georgescu), un documentar despre situaţia tragi-comică a agriculturii româneşti, “La drum cu tata” (r. Anca Miruna Lăzărescu), “Vara s-a sfârşit” (r. Radu Potcoavă), comediile “Afacerea Est” (r. Igor Cobileanski) şi “Două lozuri” (r. Paul Negoescu), sau thriller-ul “Câini” (r. Bogdan Mirică).


Ultimele stiri
Autoritățile poloneze avertizează asupra unui posibil atentat asupra premierului Donald Tusk. Agenția de Securitate Internă a intrat în…

Noi acuzații aduse Administrației Naționale de Meteorologie: Contracte de milioane de lei, atribuite direct la ANM. | AUDIO

Atac asupra aeroportului internațional din Riad: 12 morți și sute de răniți. ONU susține că a fost încălcat…

Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează