Confidenţialitate


Canicula se intensifică în România luni și marți. ANM: Acesta este vârful. De joi, temperatura este mai moderată în jumătatea nordică a țării | AUDIO | GALERIE FOTO


Canicula se intensifică în România luni și marți. ANM: Acesta este vârful. De joi, temperatura este mai moderată în jumătatea nordică a țării | AUDIO | GALERIE FOTO

Valul de căldură extremă se intensifică luni și marți – 15-16 iulie 2024. Suntem în vârful perioadei de temperaturi foarte ridicate, spun meteorologii. Aproape toată țara este sub avertizare de cod roșu. Au scăpat județele Maramureș, Bistrița Năsăud și Harghita, unde este cod portocaliu. Iar jumătatea de sud a țării va rămâne sub cod roșu și miercuri.

Au fost depășite mai multe recorduri de temperatură în acest weekend la diferite stații meteo din România

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Pentru ziua de ieri am avut 136 de recorduri pentru temperatura maximă. 41 de grade în București-Filaret, deci în partea centrală a orașului, la Slatina și la Calafat. Acesta este vârful, perioada aceasta de câteva zile azi, mâine și inclusiv miercuri mai ales pentru jumătatea sudică a țării, când o să mai avem valori de temperatură de peste 40 de grade local. De joi încolo pare că jumătatea nordică a țării se va mai modera din punct de vedere al temperaturii, însă în sud va rămâne în continuare cald”, a spus la Europa FM Raul Ilea – ANM.

ANM: 15, 16 iulie 2024 – Cod Roșu și cod portocaliu de caniculă

Cod portocaliu de caniculă

  • Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat.
  • Zone afectate: Maramureș, estul și nord-estul Transilvaniei

În Maramureș, estul și nord-estul Transilvaniei, valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Cod roșu de caniculă

  • Fenomene vizate: val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat.
  • Zone afectate: în cea mai mare parte a țării.

În cea mai mare parte a țării, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade.

Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

ANM: 17 iulie 2024, cod roșu și portocaliu de caniculă

Cod portocaliu de caniculă

  • Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat.
  • Zone afectate: Maramureș și local în Crișana, Transilvania și nordul Moldovei.

În Maramureș și local în Crișana, Transilvania și nordul Moldovei, valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

Cod roșu de caniculă

  • Fenomene vizate: val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat.
  • Zone afectate: Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, sudul Transilvaniei și al Crișanei.

În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și în sudul Transilvaniei și al Crișanei, valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade.
Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele termice nu vor coborî sub 22…24 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

Notă: În a doua parte a săptămânii valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă și disconfort termic, cu precădere în jumătatea sudică a țării.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: STS: Mii de apeluri de urgență înregistrate la nivel național în weekendul cu primul cod roșu de caniculă extins


Ultimele stiri
Concluziile summitului B9. Secretarul general al NATO: „Rusia rămâne amenințarea directă a NATO. Nu putem lăsa garda jos”…

Ce poate face România pentru a evita o criză economică profundă. Analist economic: E nevoie de disciplină fiscal-bugetară…

Discuții la Cotroceni între Mirabela Grădinaru și Olena Zelenska, în ziua summitului B9 | GALERIE FOTO

Liderul partidului Reform UK, Nigel Farage, investigat de Parlamentul britanic pentru o donație de cinci milioane de lire…

Un vaccin împotriva malariei, dezvoltat de cercetători australieni

Declarația comună adoptată la București, în cadrul summitului B9. Statele reafirmă sprijinul NATO pentru apărarea Flancului Estic și…

PSD, mai multe variante pentru viitorul Guvern. Grindeanu, privind consultările de la Cotroceni: „Mandatul cu care mergem este…

Adolescent din Bihor, abuzat de mamă timp de doi ani. Judecătoria Beiuş a respins arestarea preventivă a femeii…

„Metafora” transformă Palatul Culturii într-un labirint vizual, Grădinile Palas devin cinema în aer liber la Romanian Creative Week…

Radu Miruță acuză presiuni pentru semnarea contractelor din programul SAFE, prin creșterea artificială a prețurilor: „nu va funcționa”…