Confidenţialitate


Campionatul European de volei feminin din 2021 va fi organizat la Cluj


Campionatul European de volei feminin din 2021 va fi organizat la Cluj

Candidatura României pentru organizarea la Cluj-Napoca a Campionatului European de volei feminin din 2021 a fost acceptată de Confederația Europeană de Volei.

„Am primit hârtia oficială din partea Confederaţiei Europene de Volei în care suntem anunţaţi că ne-a fost acceptată candidatura pentru organizarea turneului final al Campionatului European feminin din 2021. Noi am depus la Ministerul Tineretului şi Sportului răspunsul CEV şi o cerere oficială pentru organizarea Europenelor”, a declarat Gheorghe Vişan, preşedintele Federaţiei Române de Volei.

Acesta speră ca Ministerul Tineretului și Sportului să răspundă cât mai repede solicitării prin care România acceptă condiţiile de organizare a Campionatului European 2021.

„Acum noi aşteptăm să primim un răspuns cât mai repede de la Ministerul Tineretului și Sportului, pentru că hârtia prin care ministerul acceptă condiţiile trebuie trimisă înapoi la CEV. Condiţiile care trebuie îndeplinite sunt acceptabile pentru România, este ceva normal. Trebuie să ne mişcăm repede, pentru că la Adunarea Generală a CEV din toamnă trebuie să prezentăm un clip video cu oraşul Cluj-Napoca, precum şi sala şi hotelurile în care vor fi cazate delegaţiile celor 6 ţări”, a explicat Vişan.

Preşedintele Confederaţiei Europene de Volei, Aleksandar Boricic, s-a aflat săptămâna trecută la Bucureşti unde s-a întâlnit cu reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului, ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi FRV.

În cadrul discuţiilor, acesta şi-a exprimat susţinerea pentru organizarea în România a unei grupe din cadrul CE 2021.

La rândul său, ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, a afirmat că sprijină organizarea turneului final în România.

Campionatul European de volei feminin din 2021 ar urma să fie organizat în patru ţări, România, Serbia, Croaţia şi Bulgaria.

Grupa din România, alcătuită din 6 echipe naţionale, se va disputa la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

România a mai organizat Campionatul European în 1963, când obţinea medalia de aur la masculin şi cea de bronz la feminin.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează