Confidenţialitate


Campionatul European de Gimnastică va avea loc la Cluj. Construcția Sălii Polivalente din București nu a început nici până acum


Campionatul European de Gimnastică va avea loc la Cluj.  Construcția Sălii Polivalente din București nu a început nici până acum

România va fi gazda Europenelor de Gimnastică din 2017, însă competiția nu va avea loc la București, așa cum se stabilise inițial, ci la Cluj.

Motivul: noua Sală Polivalentă din Capitală nu va fi gata până în aprilie 2017.       Lucrările nu au început nici până acum, motiv pentru care organizatorii au decis să se orienteze spre alt oraș.

Sala Polivalentă din Cluj a fost inaugurată oficial, în octombrie anul trecut, după o investiţie de 70 de milioane de lei.

 

Candidatura României pentru organizarea Campionatelor Europene din 2017 a fost depusă în decembrie 2013.

La începutul acestui an, Uniunea Europeană a Gimnasticii a decis ca țara noastră să fie gazda competiției, în viitoarea Sală Polivalentă din București.

Numai că lucrările la această sală nu au început nici până acum. Federația Română de Gimnastică s-a văzut obligată să caute o altă soluție – spune președintele acestui for, Adrian Stoica.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Sala Polivalentă din Cluj are totuși un minus – mai spune Adrian Stoica.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Autoritățile promiteau că noua Sală Polivalentă de la București, din complexul sportiv Lia Manoliu, ar urma să aibă 12 mii de locuri. Construcția însă nu a fost nici măcar începută.

În schimb, Sala Polivalentă din Cluj are o capacitate de până la 10 mii de locuri și este omologată pentru baschet, volei şi handbal, dar poate găzdui și competiţii internaţionale de box, arte marţiale, gimnastică sau tenis de câmp.

 


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează