Ce vă vine în minte când auziți “Jocul Ielelor”, “Patul lui Procust” sau “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”?
Camil Petrescu s-a născut în 1894 la București. Tatăl său se numea tot Camil Petrescu și mai multe surse spun că ar fi murit înainte de nașterea fiului său. Așa s-ar explica și de ce urmașul acestuia a fost botezat tot Camil. Cel care avea să devină unul dintre marii autori români ai veacului trecut a copilărit în ceea ce este astăzi cartierul Obor au Capitalei. A scris primele versuri in timpul gimnaziului și pe vremea când era elev al liceului „Gheorghe Lazăr”, a înființat cenaclul literar “Cercul nostru”. Tot pe atunci, i-a trimis o poezie lui Alexandru Macedonsky. Acesta a publicat în revista pe care o patrona doar o strofă din poezia respectivă, lucru care i-a dat aripi adolescentului Camil Petrescu. A terminat Facultătea de Filosofie și Litere din București și în timpul studenției a publicat diverse eseuri în revista “Făclia”. E drept că nu sub nume propriu, ci folosind presudonimul „Raul D”.
E cel puțin discutabil ce s-ar fi întâmplat cu scriitorul Camil Petrescu dacă acesta nu ar fi participat activ la Primul Război Mondial. Între 1916 și 1918 a fost ofițer al Armatei Române și în timpul unui bombardament, și-a pierdut auzul la o ureche. Aceasta infirmitate avea să îl chinuie pentru tot restul vieții, după cum avea să recunoască însuși Camil Petrescu:
„Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat (…). Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc (…). Sunt exclus de la toate posibilitățile vieții. (…) Aici, unde totul se aranjează «în șoaptă», eu rămîn vecinic absent“.
Tot în timpul războiului a fost luat prizonier și trimis într-un lagăr din Ungaria. După ce a fost eliberat, a avut mult de furcă cu birocrația românească pentru a-și anula certificatul de deces care îi fusese eliberat între timp.
În orice caz, cei doi ani de război l-au determinat pe Camil Petrescu să scrie “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. E drept că romanul a fost gata abia în 1930 și câțiva ani mai târziu, a publicat și „Patul lui Procust”. În paralel, a lucrat la numeroase tratate de filosofie și în 1939 a fost numit Director al Teatrului Național din București. Pe scena instituției se jucaseră deja piese semnate de Camil Petrescu, precum “Jocul ielelor”, “Suflete tari”, sau “Mitică Popescu”. Deși era un dramaturg apreciat, a avut un mandat scurt la Teatrul Național, de numai 10 luni.
Camil Petrescu a murit în mai 1957 și printre operele pe care nu a apucat să le termine se numără și „Un om între oameni”, un roman care trebuia să îi fie închinat lui Nicolae Bălcescu.
