Confidenţialitate


Alocațiile pentru copii, dublate de la 1 ianuarie


Alocațiile pentru copii, dublate de la 1 ianuarie

Camera Deputaților a aprobat astăzi, în calitate de for decizional, cu 179 voturi ”pentru” și 29 abțineri, propunerea PSD de dublare a alocațiilor pentru copii, măsură al cărei impact bugetar este de aproximativ șase miliarde de lei.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, spune că va căuta soluții astfel încât ținta de dificit bugetar să nu fie depășită, dacă legea care dublează alocațiile copiilor va fi promulgată de președinte.

Deputații PNL nu au votat nici ”pentru”, nici ”împotrivă”. Ei și-au scos cartelele din aparatele de vot.

În urma votului de astăzi, de la 1 ianuarie, copiii cu vârsta până în 2 ani și cei cu dizabilități ar urma să aibă o alocație de 600 de lei pe luni, iar cei cu vârsta între 2 și 18 ani, vor primi  300 de lei pe lună.

Proiectul merge acum la Cotroceni pentru a fi promulgat de Klaus Iohannis.


Ultimele stiri
Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează