Confidenţialitate


Bulgaria: O femeie a incercat sa se sinucida in public


O femeie din Bulgaria a încercat să se sinucidă în public. Ea și-a dat foc la periferia capitalei Sofia. Actul său aduce aminte de seria de autoincendieri din timpul crizei sociale din iarnă.

Femeia, în vîrstă de 37 de ani, s-a stropit cu petrol și și-a dat foc pe stradă. Nu e limpede din ce cauză a recurs la acest gest. Trecătorii au salvat-o rapid, dar ea a suferit arsuri pe aproape tot corpul și se află acum la spital, în stare critică.

Bulgaria a cunoscut un val de autoincendieri iarna trecută, pe unei crize sociale marcate de manifestaţii masive împotriva sărăciei şi corupţiei. În urma lor, premierul conservator Boiko Borisov a demisionat.

Trei dintre persoanele care și-au dat foc au invocat motive politice, iar celelalte şi-au justificat actul prin sărăcie şi disperare. Şapte bărbaţi au murit.

Un nou Guvern de tehnocraţi, susţinut de Partidul Socialist, a preluat puterea la sfârşitul lui mai, după alegerile legislative. Dar noua echipă aflată la putere s-a discreditat rapid numind un magnat de presă cu reputaţie îndoielnică la conducerea Agenţiei de Securitate Naţională, provocând un nou val de proteste faţă de oligarhie care continuă de două luni.

Între altele, manifestanţii au blocat timp de nouă ore, luna trecută, aproximativ 30 de deputaţi şi trei miniştri în Parlament.


Ultimele stiri
Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează