Confidenţialitate


Bugetul de stat pe anul 2022, în Parlament. CCR ar primi cu 19% mai mulți bani, iar Administrația Prezidențială, cu 14% mai mult față de 2021


Bugetul de stat pe anul 2022, în Parlament. CCR ar primi cu 19% mai mulți bani, iar Administrația Prezidențială, cu 14% mai mult față de 2021

Dezbaterile din comisii vor fi reluate miercuri dimineață, de la ora 9.00. Printre bugetele avizate marți se numără cele ale ministerelor Energiei, Agriculturii, Dezvoltării, Muncii, Mediului, Sănătăţii, Apărării Naţionale, Afacerilor Interne şi Culturii.

De asemenea, au fost avizate şi bugetele SRI, SIE, SPP, STS, dar și Curtea Constituțională, Instanța Supremă și Senatul României.

Dezbaterile pe marginea bugetului de stat pe anul 2022 au început marți cu discuțiile din comisiile de buget finanțe.

Curtea Constituțională va primi un buget îndestulător, o creștere de aproape 19 procente, a declarat președintele CCR, Valer Dorneanu după ce comisia de specialitate a avizat pozitiv bugetul instituției.

Și la Senat bugetul a fost aprobat în comisiile de finanțe, care au mai validat și bugetul CNSAS. Instanța Supremă va primi un buget de puțin peste 300 de milioane de lei, în credite de angajament și credite bugetare iar Administrația Prezidențială primește cu aproape 14% mai mulți bani față de anul 2021. Și în aceste două cazuri avizele au fost pozitive.

Comisiile de specialitate vor discuta și miercuri proiectul de buget, urmând ca joi dimineața să depună rapoartele pentru ca apoi proiectul să fie dezbătut în plen.

PNL-PSDși UDMR își doresc să voteze bugetul pe anul viitor înainte de vacanța de sărbători.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Proiectul certificatului electronic COVID-19 pentru a merge la muncă, finalizat | AUDIO


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează