Confidenţialitate


București: Șobolan filmat între rafturile unei patiserii din sectorul 2


București: Șobolan filmat între rafturile unei patiserii din sectorul 2

Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor au amendat cu 20.000 de lei o patiserie din sectorul 2 al Capitalei, duminică, şi au retras definitiv de la comercializare aproximativ 300 de kilograme de produse alimentare, după ce au găsit un şobolan viu în incinta unităţii dar şi alte nereguli în urma controlului.

“În urma unei apariţii în spaţiul public a unor imagini cu un şobolan în rafturile unei patiserii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat şi în seara zilei de 28 noiembrie 2021, echipe de control ale Comisariatului Bucureşti, coordonate de preşedintele ANPC, Mihai Culeafă, au efectuat un control la S.C. Lux Pan Pancor S.R.L., cu punctul de lucru în Şos. Pantelimon, nr. 258, din sectorul 2 al Capitalei, locul de unde proveneau imaginile. Deficienţele constatate de comisarii ANPC au fost: prezenţa unei rozatoare (şobolan viu), în incinta unităţii, utilizarea unor grătare cu rugină şi vopsea exfoliată, neigienizate, existenţa unor pereţi neigienizaţi, în zona de gătire, cu strat grosier de grăsimi şi arsuri, tavan cu exfolieri precum şi nerespectarea temperaturilor de păstrare a produselor alimentare în agregatul frigorific, materiile prime fiind depozitate la +15 grade Celsius”, se arată într-un comunicat al ANPC.

De asemenea, comisarii au constatat lipsa identificării datei limită de consum, la toate produsele existente în spaţiul de lucru şi lipsa informării cu privire la prezenţa factorilor alergeni din produse.

În urma controlului, operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contravenţională, în valoare de 20.000 lei, la care s-au adăugat următoarele măsuri complementare: retragerea definitivă de la comercializare a produselor alimentare aflate în unitate, în timpul controlului (aproximativ 300 kg), oprirea temporară a prestării serviciilor patiseriei şi propunerea suspendării activităţii pe o durată de cel mult 6 luni.

“Aşa cum am mai spus, atunci când ne sunt semnalate nereguli, consumatorii trebuie să ştie că ANPC răspunde prezent! O astfel de situaţie s-a întâmplat şi astăzi! O spun foarte clar: siguranţa şi sănătatea consumatorilor nu se negociază. Datoria noastră este de a-i proteja de incidente precum cel de astăzi, de la patiseria Lux Pan din Pantelimon, unde o rozătoare îşi vedea liniştită de habitat, acolo, în patiseria de unde zilnic copii, bunici, părinţi îşi cumpără produse. Este inadmisibil să întâmpinam astfel de situaţii, pentru că se ştie foarte clar că şobolanii sunt extrem de periculoşi, mai ales din cauza microbilor pe care îi pot răspândi. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îşi propune ca în perioada următoare să continue să arate public, pe reţelele sociale şi nu numai, imagini/ clipuri cu acţiunile echipelor operative”, a declarat Mihai Culeafă, preşedintele ANPC.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează