Confidenţialitate


BUCUREȘTI: O nouă ediție a campaniei “Donează sânge! Fii Erou!”


BUCUREȘTI: O nouă ediție a campaniei “Donează sânge! Fii Erou!”

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, prin Societatea Studenţilor în Medicină, dă startul celei de-a doua ediții din acest an a campaniei “Donează sânge! Fii Erou!”.

Cei interesați sunt așteptați, în perioada 19 – 23 noiembrie, în Holul de Onoare al Facultăţii de Medicină şi la Centrul de Transfuzie Sanguină.

“Ultimele statistici privind procentul donatorilor de sânge la nivel naţional (1,7% din populaţia României, comparativ cu cca 70% – Austria sau cca 55% – Franţa) reprezintă un semnal de alarmă cu privire la nevoia pregnantă şi permanentă de sânge şi de preparate sanguine. Astfel, pentru a încuraja conceptul de donare de sânge benevolă, ca simplu gest de sprijin adus sistemului naţional de sănătate şi de solidaritate şi iniţiativă cetăţenească faţă de pacienţii aflaţi în situaţii de criză, studenţii medicinişti bucureşteni redeschid această amplă acţiune umanitară”, arată sursa citată.

Persoanele care donează sânge trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cetăţeni români cu domiciliul în România sau cetăţeni ai Uniunii Europene cu reşedinţa în România, să aibă între 18 şi 60 ani, greutatea cuprinsă în intervalul 50 – 100 kg femeile şi 60 – 120 kg bărbaţii, tensiunea arterială sistolică să fie între 10 şi 18 mmH, să nu fi suferit intervenţii chirurgicale în ultimele luni, femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie (un an şi jumătate după naştere) sau în perioada menstruală (ą 5 zile), să nu fi consumat băuturi alcoolice cu cel puţin 72 de ore înaintea donării.

Donatorii trebuie să nu aibă sau să nu fi avut afecţiuni cardiovasculare, ale sistemului nervos central, tendinţa patologică la sângerare, afecţiuni ale tractului gastrointestinal, afecţiuni ale tractului genitourinar, hematologice, renale, metabolice şi endocrine, ale sistemului respirator, dermatologice, reumatologice şi imunologice, alergii, intervenţii chirurgicale, boli profesionale, infecţioase şi parazitare, afecţiuni maligne şi encefalopatie spongiformă transmisibilă.

Precedenta ediţie a proiectului, desfăşurată în 23 – 27 aprilie, a avut impact – în cinci zile s-au recoltat 1.461 de unităţi transfuzabile. 559 de donatori de sânge au trecut pragul Facultăţii de Medicină iar la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti s-au prezentat 902 donatori.


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează