Confidenţialitate


BUCUREȘTI: O femeie care nu a respectat izolarea, dusă într-un centru de carantină | VIDEO


BUCUREȘTI: O femeie care nu a respectat izolarea, dusă într-un centru de carantină | VIDEO

O femeie din București, care se afla în izolare la domiciliu, dar a ieșit pe geam din locuință, a fost plasată, duminică, în carantină instituționalizată, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

Autoritățile au fost sesizate printr-un apel la 112 că duminică dimineața o femeie a ieșit, pe geam, dintr-o locuință de la parterul unui bloc.

„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 13, care au depistat persoana respectivă. Din primele date a rezultat ca aceasta se afla în autoizolare, în locuință, împreună cu o altă persoană”, potrivit GCS.

Direcția de Sănătate Publică a fost înștiințată despre situație, iar femeia a fost introdusă într-un centru de carantinare.

Autoritățile au anunțat noi măsuri restrictive adoptate pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

Persoanele izolate la domiciliu care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobare, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază. Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile. Măsurile dispuse nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală.

Prin ordonanță militară:

    • Se suspendă, începând de duminică, activitatea în cabinetele de medicină dentară, dar sunt permise intervențiile de urgență
    • Se suspendă temporar activitatea mall-urilor de duminică seară
    • Circulația în afară gospodăriei se poate face fără formarea de grupuri mai mari de 3 persoane
    • În intervalul orar 6.00 – 22.00, se recomandă doar mersul la serviciu, pentru asistență medicală de urgență, aprovizionare, deplasări scurte în apropierea casei
    • Din 23 martie, în intervalul 22.00 – 6.00, persoanele trebuie să stea în casă și cei care ies au nevoie de adeverințe de la serviciu pentru deplasare sau declarație pe proprie răspundere
    • Se interzice intrarea cetățenilor străini și apatrizilor în România, cu excepția celor care vor fi în tranzit pe un culoar bine definit. Alte excepții sunt cei care fac deplasări în interes profesional, personalul diplomatic, cei care au viza, cei care circulă din nevoi medicale, cei care au familia în România
    • Persoanele izolate la domiciliu care părăsesc locația fără aprobare sunt considerate persoane cu risc crescut și vor fi plasate în carantină sub pază
    • Persoanele carantinate care părăsesc locația fără aprobare sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile, plus măsuri contravenționale sau penale
    • Persoanele care au nevoie de susținere și au peste 65 de ani vor primi sprijin de la autoritățile locale
    • Se pot oficia slujbe religioase fără public, care să fie transmise la radio și online
    • Se pot oficia botezuri, cununii și înmormântări la care pot participa cel mult 8 persoane și se pot împărtăși bolnavi la domiciliu
    • Se închid granițele pentru cetățenii străini, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine

“Tot ceea ce decidem prin ordine sau ordonanțe militare are scopul de a evita riscurile la care se expune populația”, a susținut ministrul Internelor, Marcel Vela.


Măsurile au fost dezbătute într-o ediție specială a Știrilor Europa FM.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, duminică, primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României.

Aproape un miliard de persoane din întreaga lume suni izolate la domiciliu în peste 30 de ţări, fie ca parte a măsurilor obligatorii impuse de autorităţi, fie în urma recomandărilor acestora. Numărul este unul fără precedent.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează