Confidenţialitate

BUCUREȘTI: Nereguli descoperite în activitatea Spitalului Filantropia

Corpul de Control al Primarului General al Capitalei a descoperit mai multe nereguli în activitatea Spitalului Filantropia.

Inspectorii au verificat achiziţiile efectuate de unitatea sanitară, constatând că nu era respectată legislaţia şi nu era prospectată piaţa, iar astfel exista posibilitatea achiziţionării unor bunuri şi servicii la preţuri mai mari decât cele practicate pe piaţă.

Spre exemplu, în dosarul achiziţiei publice “Incubatoare pentru nou-născuţi”, în valoare de 2,2 milioane de lei, fără TVA, au fost depuse trei oferte, iar una dintre firme a fost descalificată, considerându-se că nu îndeplineşte toate cerinţele din caietul de sarcini. Acesta a depus o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care a fost admisă.

De asemenea, Corpul de Control al primarului general a mai transmis că în urma verificărilor cu privire la desfăşurarea achiziţiilor publice directe de bunuri şi servicii a fost constatată o organizare deficitară a activităţilor privind estimarea valorii bunurilor ce urmau a fi achiziţionate, iar în referatele de necesitate nu era indicat modul în care a fost făcută estimarea valorii bunurilor.

Totodată, echipele de control au stabilit că, în majoritatea cazurilor, din achiziţiile verificate nu au fost identificate ofertele altor agenţi economici şi preţurile practicate de aceştia la acea dată în SICAP sau alte oferte solicitate sau prezentate de la furnizorii din anii anteriori.

Corpul de Control a anunţat că la dosarul achiziţiei nu au fost prezentate documente de publicitate a achiziţiei (anunţuri de intenţie, cereri de ofertă, etc.), iar în majoritatea cazurilor data publicării în SICAP a intenţiei de cumpărare este aceeaşi cu data finalizării achiziţiei.

Astfel, Corpul de Control a constatat că nu era respectată legislaţia privind achiziţiile publice şi cele directe, iar consecinţa acestei abateri era că, în urma neprospectării pieţei, exista posibilitatea achiziţionării unor bunuri şi servicii la preţuri mai mari decât cele practicate pe piaţă.

Echipele de control au stabilit că persoanele responsabile de aceste nereguli sunt managerul Spitalului Filantropia, Dan Ştefan Sîmpălean, şi şeful Biroului Aprovizionare Achiziţii, Irina Nicoleta Preda.

Corpul de Control al primarului general a propus revizuirea instrucţiunilor de lucru privind achiziţia directă de produse servicii şi lucrări, dar şi analizarea în organismele de conducere a spitalului a activităţilor desfăşurate de către personalul cu atribuţii în domeniul achiziţiilor publice, cu stabilirea măsurilor ce se impun.

Raportul Corpului de Control a constatat şi starea tensionată în activitatea spitalului generată de numirea şi activitatea doctorului Roxana Cristina Iliescu, medic şef de secţie. Aceasta a ocupat prin concurs postul vacant de medic primar neonatolog organizat în 18 februarie 2019 de către Spitalul Filantropia. Ulterior, a fost delegată să preia atribuţlile de medic şef Secţie Neonatologie, de către managerul spitalului, pentru 6 luni, începând din 10 decembrie 2019, iar în luna iunie a acestui an delegarea a fost prelungită pentru încă jumătate de an.

“La evaluarea anuală, efectuată pentru anul 2019, dr. Iliescu Roxana Cristina, a fost apreciată cu calificative maxime (nota 5), la toate criteriile de evaluare din Fişa de evaluare a performanţelor profesionale individuale pentru personalui cu funcţii de conducere in anul 2019, calificative propuse de către Directorul Medical al instituţiei şi aprobate de Manager. Colectivul de medici din cadrul Spitalului Clinic Filantropia, nemulţumiţi de activitatea doamnei dr. lliescu Roxana Cristina, au întreprins demersuri către managerul instituţiei, Consiliul de Administraţie, ASSMB, Primăria Municipiului Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii, în vederea încetării delegării atribuţiilor de medic şef Secţie Neonatologie în cazul doamnei dr. Iliescu Roxana Cristina şi a delegării acestor atribuţii doamnei dr. Vidru Andreea, pentru această funcţie”, a transmis Corpul de Control al primarului general.

Sursa citată menţionează că, pe fondul unei atmosfere tensionate din spital, în 29 octombrie Roxana Cristina Iliescu a solicitat “încetarea de urgenţă a delegării în poziţia de şef secţie şi revenirea pe poziţia de medic primar neonatologie Compartimentul Terapie Intensivă Neonatală”, aceasta fiind aprobată de managerul spitalului, Dan Ştefan Sîmpălean.

După ce a primit concluziile verificărilor, Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, schimbarea managerului de la Spitalul Filantropia Bucureşti.