Confidenţialitate


Bucureşti: Amenzi pentru cei care nu îndepărtează ambrozia de pe terenurile lor


Bucureşti: Amenzi pentru cei care nu îndepărtează ambrozia de pe terenurile lor

Deținătorii sau administratorii de terenuri pe ale căror suprafețe au fost depistate focare de infestare cu această plantă sunt obligați să o elimine. În caz contrar, ei riscă amenzi între 750-5.000 de lei pentru persoanele fizice și până la 20.000 de lei pentru persoanele juridice, anunță PMB.

Ambrozia este considerată o specie invazivă, extrem de nocivă prin efectul și cantitatea de polen răspândită în atmosferă, motiv pentru care anul trecut a fost actualizată legislația în domeniu pentru combaterea ei și s-a trecut la aplicarea acesteia și în București, prin adoptarea unei hotărâri a Consiliului General, transmite Primăria Municipiului București, într-un comunicat remis joi MEDIAFAX.

Proprietarii sau administratorii cu terenuri infestate de ambrozie care nu o înlătură riscă amenzi între 750 și 5.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv între 5.000 și 20.000 de lei pentru persoanele juridice. Contravaloarea sancțiunilor aplicate se constituie ca venituri la bugetul local al Sectorului 1-6 al municipiului București, transmite sursa citată.

Totodata, la nivelul primăriei Capitalei, a fost constituită o comisie mixtă formată din reprezentanți ai PMB și ai primăriilor de sector și din cei ai altor 7 instituții cu atribuții în domeniul sănătății și mediului: Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, Comisariatul Municipiului București – Garda Națională de Mediu, Direcția pentru Agricultură a Municipiului București.

Astfel, sectoarele Municipiului București au obligația de a identifica, în fiecare primăvară, terenurile infestate cu ambrozie, de a comunica PMB lista acestora și de a transmite, până la data de 05 iunie a fiecărui an, notificări către proprietarii sau deținătorii de terenuri, cu privire la obligațiile legale ce le revin și sancțiunile aplicabile.

La rândul său, Primăria Capitalei a dispus ca Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) să ia toate masurile legale astfel încât să elimine ambrozia din parcurile și spatiile verzi pe care le are în administrare.

Proprietarii și administratorii terenurilor care au primit notificare, au obligația ca, până la data de 30 iunie a fiecărui an, să combată și să distrugă ambrozia de pe terenurile lor, după care trebuie să informeze în scris autoritatea administrației publice locale pe raza căruia se află terenul infestat cu ambrozie.

Combaterea ambroziei se face prin aplicarea metodelor recomandate de către specialiștii din cadrul Direcției pentru Agricultură a Municipiului București, respectiv cosirea repetată, manual sau

În perioada 1 iulie – 15 iulie, respectiv în perioada 16 – 31 iulie, comisia mixtă constituită la nivelul Capitalei va verifica terenurile și va aplică sancțiuni proprietarilor sau administratorilor atunci când constată eventuale abateri de la prevederile legale.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează