Comediantul Jimmy Carr aduce, astăzi, la Bucureşti, umorul negru englezesc. Cu o carieră de 15 ani, actorul este unul dintre…
Un nou studiu arată că dacă dormi puţin, mănânci mai mult. Cu cât dormi mai puţin, cu atât mănânci mai…
Adevărul titrează telegrafic: Victor Ponta a dictat, Senatul a executat, Dan Şova a scăpat. Mai întâi, premierul a criticat procurorii…
Președintele demisinar al FIFA, Sepp Blatter, este cercetat în ancheta anticorupției începută în domeniul fotbalului de autorităţile din SUA, relatează…
La aproape 24 de ore de la scufundarea unui feribot pe fluviul Yangtze, în sudul Chinei, eforturile echipelor de salvare…
Congresul de la Washington a adoptat legea care va limita, de acum înainte, programul de monitorizare a telefoanelor şi a…
Fostul cancelar german, Helmut Kohl, se simte bine după două intervenții chirurgicale la șold, a anunțat cabinetul său. Anterior, Der…
Perdant al recentelor alegeri pentru şefia Federaţiei Internaţionale de Fotbal, prinţul iordanian Ali bin Hussein a declarat la CNN că…
Aerodromul Măgura, situat în apropiere de Sibiu, va găzdui Airfield Festival. Între 30 iulie şi 2 august, sunt programate zboruri…
Cinematografia românească va fi reprezentată în competiţia Festivalului de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Anca Damian va duce animaţia-documentar…
Șeful statului a scris pe Facebook: “Constat, din păcate, că prin votul dat astăzi în Senat, Parlamentul perseverează în a…