Confidenţialitate


BRAȘOV: Pacienți fără discernământ, folosiți drept cobai


BRAȘOV: Pacienți fără discernământ, folosiți drept cobai

Zeci de pacienți fără discernământ de la secția de Psihiatrie Vulcan ar fi fost folosiți drept cobai pentru testarea unor medicamente. Dezvăluirile au fost făcute de managerul Spitalului de Psihiatrie din Brașov, Nicușor Bâgiu. Acesta a anunțat că va sesiza organele de cercetare penală, cel mai probabil în cursul zilei de luni.

Managerul Spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov, Nicușor Bîgiu a cerut o comisie de analiză după ce a primit informația că la Secţia de Psihiatrie de la Vulcan zeci de pacienţi cronici ar fi fost folosiţi drept cobai într-un studiu de testare a unor medicamente. Acest lucru s-ar fi întâmplat în anul 2005, iar studiul ar fi fost coordonat chiar de un medic din cadrul spitalului.

„Am avut această informație și am dispus o comisie de analiză, care însă s-a blocat. Conducătorul studiului clinic a refuzat să dea lista pacienților incluși în studiu și consimțământul. Am avut informație că în anul 2005, la secția Vulcan, a fost desfășurat un studiu de testare a medicamentelor. Sunt 20, 30 de pacienți. Conducătorul studiului este un medic din cadrul spitalului”, a declarat pentru Mediafax, Nicușor Bîgiu.

Nicușor Bîgiu atrage atenția că potrivit ghidului european de bune practici, nu ai voie să faci studii pe categorii vulnerabile de pacienți, cum sunt cei cronici și persoanele fără discernământ.


Ultimele stiri
Captură importantă la granița României. Polițiștii au descoperit peste o sută de arme într-un camion oprit la punctul…

Premiile Zmeura de Aur 2026: Filmul „War of the Worlds” a obținut cele mai multe „distincții” , inclusiv…

Ministrul Energiei propune declararea unei situații de criză pe piața petrolieră și introducerea temporară a unui preț maximal…

Site-urile web ale Ministerului Afacerilor Externe au fost atacate de hackeri noaptea trecuta. Au fost vizate platformele de…

Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…