Confidenţialitate


Brașov: 28 de șoferi ai Regiei Autonome de Transport au primit mandate de arestare preventivă în dosarul de furt de combustibil. Doi dintre ei au fost plasați sub control judiciar


Brașov: 28 de șoferi ai Regiei Autonome de Transport au primit mandate de arestare preventivă în dosarul de furt de combustibil. Doi dintre ei au fost plasați sub control judiciar

28 de şoferi ai Regiei Autonome de Transport Braşov (RATBV) au primit, joi, mandate de arestare preventivă şi doi au fost plasaţi sub control judiciar, în dosarul de furt de combustibil, a anunţat Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

Conform sursei citate, în dosar sunt cercetate, în total, 44 de persoane, 38 dintre acestea şoferi la RATBV, pentru furt şi alte şase persoane, printre care şi un coleg al lor, pentru tăinuire.

O parte din combustibilul sustras a fost vândută către diferite persoane la preţul de 5 lei/litru, a precizat sursa citată.

39 de șoferi ai RATBV au fost reținuți anterior în urma a 46 de percheziții desfășurate pe 30 aprilie în județele Brașov și Covasna. Șoferii sunt anchetați într-un dosar de furt de combustibil din autobuzele pe care le conduceau, în special la intrarea sau ieșirea din tură. Aceștia ar fi ocolit camerele de supraveghere poziționând autobuzele în unghiuri moarte, iar combustibilul era transferat în bidoane și transportat cu mașinile personale. Ulterior, motorina era vândută către diferite persoane la preţul de 5 lei/litru, conform Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Peste 8 tone de motorina ar fi fost furate în acest fel.

Reprezentanții RATBV au transmis că după arestările celor 28 de șoferi, „planul este 100% acoperit”. Adică există suficienți angajați care să acopere turele. În organiramă figurează 434 de șoferi de autobuz și 89 de șoferi de troleibuz, potrivit Regiei.

Prejudiciul creat Regiei Autonome de Transport Braşov este în curs de stabilire.

Sursa foto: Poliția Română

Citește și: Controalele privind consumul de alcool și droguri la volan, intensificate în timpul minivacanței de 1 Mai. Autoritățile le cer oamenilor să fie atenți la focurile deschise în natură | AUDIO


Ultimele stiri
Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…

România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează