Confidenţialitate


BRĂILA: Șofer prins la volan sub influența drogurilor


BRĂILA: Șofer prins la volan sub influența drogurilor

Un şofer din Brăila este cercetat penal după ce a fost prins în trafic după ce a consumat opium şi ketamină.

Poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Brăila au primit două aparate performante de depistare rapidă a conducătorilor auto care se află sub influența unor substanţe interzise.

Agenții au organizat prima acţiune pe şoseaua Dig Brăila – Galaţi.

“Aparatele au sosit la IPJ Brăila în luna iunie, am fost instruiţi pentru folosirea lor, iar aceasta este prima acţiune în care le-am utilizat. Şoferul respectiv nu mai are voie să conducă. I s-a reţinut permisul, i s-a eliberat o dovadă fără drept de circulaţie. S-a întocmit dosar penal, i s-au recoltat probe de sânge şi urină la spital, iar după ce vom obţine rezultatul analizelor, vom vedea dacă se confirmă testul”, a declarat pentru Agerpres şeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Brăila, Bogdan Zotoi.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează