Confidenţialitate


Bradley Manning, “cartita” WikiLeaks, asteapta verdictul


Tânărul militar american Bradley Manning urmează să afle marţi verdictul justiţiei militare cu privire la cea mai importantă scurgere de documente secrete din istoria americană, pe care acesta le-a trimis site-ului WikiLeaks, relatează Mediafax care citează AFP.

La Baza militară Fort Meade, la nord de Washington, unde are loc începând din iunie procesul, în faţa unei Curţi Marţiale, judecătoarea a avertizat că îşi va prezenta decizia marţi la ora locală 13.00 (20.00, ora României).

Colonelul Denise Lind urmează să treacă în revistă cele 22 de capete de acuzare formulate împotriva militarului, în vârstă de 25 de ani, trimis în faţa unei Curţi Marţiale pentru că a expediat zeci de mii de documente confidenţiale site-ului WikiLeaks, care le-a postat online.

Bradley Manning riscă o pedeapsă penală la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea unei eliberări condiţionate, în cazul în care este găsit vinovat doar în cazul acuzaţiei de ‘colaborare cu inamicul’, cel mai grav dintre cele 22 de capete de acuzare.

Militarul a recunoscut că a transmis aproximativ 700.000 de documente militare şi diplomatice site-ului WikiLeaks, pe când era analist în cadrul serviciilor de informaţii în Irak, în perioada noiembrie 2009-mai 2010, când a fost arestat.

El a pledat parţial vinovat şi pentru alte zece acuzaţii, pentru care riscă o pedeapsă totală de 20 de ani de închisoare.

Însă el a pledat nevinovat în cazul celorlalte acuzaţii, inclusiv alcelei potrivit căreia ar fi ajutat cu bună ştiinţă Al-Qaida.

Pentru a-l găsi vinovat de ‘colaborare cu inamicul’, este necesar ca judecătoarea să fie convinsă ‘dincolo de orice îndoială rezonabilă’ că Manning ştia că aceste documente puteau ajunge pe mâna reţelei teroriste.

Manning, prezentat de către avocaţii săi ca o persoană fragilizată de tulburări cu privire la identitatea sa sexuală, riscă în total 154 de ani de închisoare pentru celelalte 21 de acuzaţii şi încălcări ale Codului militar, inclusiv ‘comportament de natură să discrediteze forţele armate’, fraudă informatică, furturi şi aducere atingere legii spionajului din 1917.

Avocatul David Coombs a cerut achitarea de acuzaţiile de spionaj, fraudă informatică şi ‘colaborare cu inamicul’.

În cursul pledoariei finale, el a susţinut că Manning nu este un trădător, aşa cum afirmă acuzarea, ci un ‘tânăr naiv şi bine intenţionat’, care a fost şocat de ceea ce a văzut în Irak.

Avocatul a prezentat înregistrarea unei erori comise de un elicopter de luptă împotriva unor civili în Irak, în iulie 2007, pe care Manning a livrat-o WikiLeaks deoarece i-a provocat oroare.

Manning nu a luat cuvântul în timpul procesului, ci într-o audiere preliminară. El a citit o lungă scrisoare de justificare, în care afirmă că a vrut să ‘provoace o dezbatere publică’.


Ultimele stiri
Elveția: Un om a murit și alți cinci sunt răniți, după ce au fost împușcați azi-noapte la o…

MApN: O altă dronă a ajuns în proximitatea frontierei cu România în această dimineață, două avioane F-16 ridicate…

Şedinţe la PSD/Consiliul Politic Naţional şi grupurile parlamentare se reunesc la Sinaia

Dinamo, ţinută în şah de Corvinul Hunedoara (1-1), în Superligă

Zelensky: Cel puțin 37 de oameni au murit azi-noapte lângă Kiev, după ce un depozit a fost ținta…

Neamț: Excursiile pentru fotografierea caprelor negre au devenit o afacere la vedere | O „tură foto la capre”…

Moody’s, după ce România nu a adoptat legea salarizării: „Impasul politic care a împiedicat în cele din urmă…

Timiș: Un șofer care încerca să fugă de poliție a lovit o altă mașină care circula regulamentar și…

Sibiu: 19 unități din 16 localități participă în această seară la ”Noaptea Muzeelor la Sate”

Muzeul Castelul Corvinilor este pentru două zile scena Festivalului Medieval „Ioan de Hunedoara”, un eveniment la care participă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează