Confidenţialitate


Botoșani: Mai mulți angajați ai Spitalului Județean ar fi încercat să fure carne și legume din bucătăria unității cu ajutorul unui coș pentru deșeuri


Botoșani: Mai mulți angajați ai Spitalului Județean ar fi încercat să fure carne și legume din bucătăria unității cu ajutorul unui coș pentru deșeuri

Cinci angajaţi de la bucătăria Spitalului Judeţean de Urgenţă din Botoșani au fost sancționați pecuniar de conducerea instituției. Măsura a fost luată după ce șefii celei mai mari unități medicale din județ au fost avertizați despre un furt de alimente destinate bolnavilor.

Ancheta de la Spitalul Județean Botoșani a început în luna octombrie, după ce managerul unității a fost anunțat că angajaţii de la bucătărie ar fi încercat să sustragă 8 kilograme de carne şi mai multe pungi cu legume.

Mâncarea reprezenta echivalentul a 50 de porții pentru pacienți și a fost descoperită într-un coș de inox destinat deșeurilor, de unde urma să fie scoasă din spital.

Ancheta disciplinară a stabilit că vinovați se fac cinci angajați ai spitalului. Doi bucătari şi coordonatorul bucătăriei au fost sancţionaţi cu o diminuare de 10% a salariului pe o perioadă de trei luni.

Alţi doi angajaţi, îngrijitori de curăţenie în cadrul bucătăriei, au fost şi ei sancţionaţi, cu o diminuare de câte 5% din salariu, tot pentru trei luni.

În paralel, Poliţia Botoşani a fost sesizată de acest caz și a demarat o anchetă.

Dosarul penal vizează infracțiunea de delapidare, iar în funcție de concluziile anchetei conducerea spitalului din Botoșani a anunțat că va lua și alte măsuri.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Autor: Alexandru Neagu

Citește și: Șeful companiei Moderna spune că este „puțin probabil” ca vaccinurile anti-COVID să fie la fel de eficiente împotriva tulpinei Omicron | AUDIO


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează