Confidenţialitate


Bombardamente la Dontetk


În pofida armistițiului încheiat între Kiev, Moscova, separatiștii proruși și reprezentanții OSCE, confruntările armate continuă în zona aeroportului din Donețk, principalul oraș controlat de rebeli.

Din păcate, 4 oameni au fost uciși și alți 8 sunt răniți după ce în prima zi a noului an școlar, un obuz a explodat la 5 metri de o școală aflată în apropierea aeroportului din Donețk. Geamurile clădirii s-au spart, iar copii, speriați, au coborât într-un beci. Printre victime se află profesori și părinți ai elevilor. Un corespondent Reuters aflat la fața locului a observat un crater uriaș pe terenul de joacă din curtea școlii și o altă groapă pe o stradă apropiată.

Și un maxi-taxi a fost lovit de o rachetă: 6 persoane care se aflau în vehicul au murit, iar o alta a fost rănită, potrivit administrației regionale din Donețk.

Din aprilie și până acum, 3200 de oameni au fost uciși în schimburile de focuri dintre armata ucraineană și insurgenții proruși.


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…