Confidenţialitate


Bolnavii de cancer nu vor mai putea face radioterapie la Spitalul Județean din Constanța


Bolnavii de cancer nu vor mai putea face radioterapie la Spitalul Județean din Constanța

Lovitură grea pentru bolnavii de cancer din Constanța. Singurul serviciu de radioterapie din județ și-a încetat activitatea, iar de luni, pacienții vor fi trimiși în alte județe unde listele de așteptare sunt și așa pline.

Activitatea serviciului a fost suspendată după ce aparatulului cu cobalt i-a expirat avizul de funcţionare.

„Începând de luni, activitatea serviciului de radioterapie se suspendă din cauza faptului că autorizaţia de funcţionare emisă de CNCAN expiră. Pe româneşte, această sursă de cobalt are o durată de viaţă dincolo de care nu mai poate fi folosită, nemaiîndeplinind condiţiile fizice pentru a trata pacienţi. Drept urmare, epuizându-se sursa, evident că aparatul nu mai funcţionează şi atunci suspendăm activitatea”, a declarat managerul Spitalului Judeţean Constanţa, Dănuţ Căpăţână.

Oficialul a precizat că 10 pacienţi se află în prezent sub tratament. Astfel, s-a luat legătura cu centre private şi de stat din Bucureşti şi Galaţi şi se aşteaptă un răspuns dacă vor putea fi incluşi pe listele acestora.

„Transportul va fi asigurat de noi, dar problema este să fie admişi de centrele din apropiere. Că doar nu o să apelăm la Cluj.”, a precizat Dănuţ Căpăţână.

Managerul Spitalului Judeţean a declarat că în prezent există finanţare pentru un echipament de radioterapie, iar ”conducerea spitalului a decis, după consultare cu Consiliul Judeţean, de a face o procedură de concesiune de servicii de radioterapie. Pentru că radioterapia, ca şi dializa, este unul dintre serviciile care poate fi concesionat unui privat”.

În acest sens a fost deja întocmit şi un studiu de fezabilitate pentru construirea unei centru nou de radioterapie, în curtea spitalului, valoarea investiţiei fiind estimată la aproximativ 10 milioane şi jumătate de euro.

 

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează